Într-o colonie penală ascunsă printre pădurile dense ale Rusiei centrale, la sute de kilometri de Ucraina, prizonieri de război ucraineni au fost întâmpinați nu cu îngrijire medicală, ci cu electroșocuri, umilințe și brutalitate ritualică. În mijlocul acestui mecanism de teroare, o figură s-a impus ca simbol al cruzimii: un medic cu mască chirurgicală, voce stridentă și aparat de electroșoc în mâini. Prizonierii l-au botezat simplu: „Dr. Evil”.
Povestea acestui personaj – numele real: Ilya Sorokin – scoate la lumină o fațetă rar explorată a războiului din Ucraina: tratamentul sistematic, organizat și sadic aplicat soldaților căzuți în mâinile Federației Ruse. O anchetă realizată de echipa Schemes a Radio Europa Liberă Ucraina documentează, cu mărturii directe și verificări riguroase, abuzurile la care au fost supuși prizonierii ucraineni în Colonia Penală nr. 10 din Mordovia.
O primire ca în gulag
Când ajungeau în Colonia Nr. 10, procedura era invariabilă și brutală. Prizonierii erau dezbrăcați complet, rași în cap, bătuți cu bastoane din plastic întărit și forțați să stea în poziții incomode ore în șir. Apoi erau trimiși să facă radiografia pulmonară – o procedură standard în sistemul penitenciar rus, menită să detecteze tuberculoza. Dar la aparatul de radiografie nu-i aștepta un cadru medical preocupat de sănătatea lor. Îi aștepta „Dr. Evil”.
„M-au pus într-o poziție aplecată și m-au dus la radiografie. Acolo era el – cu un electroșoc în mână, țipând. Mi-a dat câteva șocuri, apoi a început să urle: ‘Grăbește-te, nu fi prost!’”, povestește Pavlo Afisov, unul dintre cei care au petrecut peste 600 de zile în captivitate: „Noi, ‘ucraineni împuțiți’, nu merităm tratament medical, spunea. Nici măcar umanitate.”, relata un prizonier ucrainean pentru într-o investigație OCCRP – Organized Crime and Corruption Reporting Project.
Ținuturi de groază: Mordovia și Colonia Nr. 10
Mordovia, regiune situată la peste 500 km de granița cu Ucraina, este o relicvă vie a sistemului gulag sovietic. Cu zeci de colonii penale presărate între sate sărace și păduri dese, zona este de decenii un loc al exilului și suferinței.
Aproape toți prizonierii ucraineni trimiși în Mordovia au fost încarcerați în Colonia Penală Nr. 10 – un complex vast, izolat, în care umanitatea pare suspendată.
Până în prezent, peste 177 de prizonieri ucraineni au fost documentați oficial ca trecând prin această colonie. Iar aproape toți au declarat, la întoarcerea în Ucraina, că au fost torturați fizic și psihologic. Multe dintre mărturii coincid, detaliind aceeași rutină de abuz: electroșocuri, bătăi, stat forțat în picioare, privare de somn și hrană, umilințe ritualice, amenințări cu moartea.
„Doctorul” care nu a tratat niciodată
Prizonierii îl descriu pe Sorokin drept un om slab, scund, cu o voce pătrunzătoare și gesturi teatrale. Apărea în momente imprevizibile, deseori doar pentru a-și exercita sadismul. În loc să ofere pastile, le comanda prizonierilor să se pună în genunchi, să întindă mâna și să rostească: „Glorie medicinei rusești!”. Uneori primeau o pastilă. Alteori, un șoc electric.
„Mai bine să mă bată 10 oameni cu bastoane cinci minute… Aș geme de durere, dar în tăcere – decât să trec din nou prin asta.” – Yulian Pylypey, fost prizonier, care are și azi o cicatrice adâncă pe frunte, după ce a fost atacat de un câine dresat.
În alte ocazii, Sorokin le impunea jocuri de umilință: să răspundă cu „Danone!” când el striga „Iaurt!”, să latre ca niște câini când intra în celulă sau să cânte refrenuri din desene animate rusești.
Potrivit relatărilor prizonierilor, în loc să ofere îngrijire, acesta administra electroșocuri direct în mâini, spate sau cap, ca formă de „disciplină” sau pură plăcere sadică. Prizonierii erau obligați să se dezbrace complet în timpul așa-ziselor „examinări medicale” și să se supună la umilințe ritualice: să latre ca niște câini, să se târască, să cânte cântece patriotice rusești sau reclame absurde sub amenințarea pedepsei. Cine refuza, era bătut cu bastoane de cauciuc sau tuburi de plastic groase, era stropit cu apă rece și apoi șocat electric, chiar și în zone sensibile ale corpului.
În unele cazuri, medicul distribuia pastile doar dacă prizonierii se puneau în genunchi, întindeau mâna și rosteau fraze degradante precum „Slavă medicinei ruse!”. Mărturiile vorbesc și despre cazuri de tortură psihologică extremă: execuții simulate, înfometare, privare de somn, ținerea în celule frigorifice sau izolarea în întuneric complet. Prizonierii bolnavi nu primeau tratament — cei cu tuberculoză, pneumonie sau răni grave erau lăsați să moară, unii prezentând urme vizibile de bătăi și hemoragii.
Sub halatul alb al unui cadru medical, Sorokin a fost, conform relatărilor, nu un vindecător, ci un călău cu sprijinul tăcut al unui sistem penitenciar represiv.
Nu doar cruzime – ci sistem
Organizații internaționale, precum Amnesty International și Human Rights Watch, au documentat deja sute de cazuri de abuz asupra prizonierilor ucraineni în Rusia. Dar ceea ce iese în evidență în cazul Mordoviei este sistematizarea: violența nu era accidentală sau rezultatul unor indivizi dezechilibrați. Era parte din rutina zilnică, tolerată – dacă nu ordonată – de autoritățile ruse.
Un certificat de deces pentru un prizonier mort în detenție menționează „insuficiență ventriculară” drept cauză a morții. Certificatul ucrainean, realizat la repatrierea trupului, menționează pneumonie severă, hemoragii și semne de agresiune fizică recente.
„Cine cerea o fașă sau un calmant, primea o lovitură în schimb. Răspunsul era mereu același: ‘Nu avem medic’.” – Pavlo Afisov
Ilya Sorokin, în vârstă de 34 de ani, este originar din Potma – un sat situat la doar 30 km de colonie. A absolvit școala medicală locală și a fost angajat în sistemul penitenciar din 2018. Oficial, a devenit parte a armatei ruse în 2024, ca „medic militar”.
Pe rețelele sociale, părea un bărbat banal: poze cu soția și fiicele, parade de 9 mai, mesaje de susținere pentru „operațiunea specială” din Ucraina. În 2022 a primit o distincție pentru „implicarea activă în viața colectivului medical”.
Reporterii i-au trimis un mesaj, prezentând acuzațiile aduse de foștii prizonieri. A răspuns sec: „Nu mai lucrez acolo”. Apoi a închis definitiv telefonul.
Toți cei 50 de prizonieri intervievați l-au recunoscut pe Sorokin în fotografii și înregistrări video.
„L-am recunoscut în cinci secunde. Mi s-a făcut pielea de găină.” – Pavlo Afisov
Cântecul ca rezistență
În tot acest coșmar, prizonierii au găsit moduri fragile de a-și păstra demnitatea. Unul dintre ele: cântecul. De Crăciun, în celulele înghesuite și reci, colindau în șoaptă.
„Un gardian a trecut și a strigat ‘Tăceți!’. Ne-am oprit o clipă, apoi am continuat… mai încet. Căci în captivitate, moralul e tot ce ai. Trebuie să-ți protejezi sufletul. Și așa… cântam.” – Yulian Pylypey
Povestea lui „Dr. Evil” nu este doar despre un individ. Este despre o întreagă arhitectură a abuzului, construită în umbra unei invazii. Este despre ce se întâmplă cu soldații după ce armele cad și camera se oprește. Este despre tăcerea care urmează după glonț – și despre vocile care încearcă să o spargă.
Justiția internațională va trebui, la un moment dat, să răspundă acestei întrebări: ce înseamnă responsabilitate într-un război care se poartă și în camere fără ferestre, cu doctori fără stetoscoape, în coloniile uitate ale unei puteri care refuză să-și privească în oglindă propriii monștri.
