Acasă Economie După PET-uri și doze, urmează borcanele. Ce ambalaje ar putea fi incluse...

După PET-uri și doze, urmează borcanele. Ce ambalaje ar putea fi incluse în Sistemul de Garanție-Returnare

0


Deputatul PNL Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a anunţat, luni, depunerea unei iniţiative legislative potrivit căreia se extinde sistemul de garanţie-returnare şi la ambalajele de borş, oţet, apă distilată, cafea şi produsele de cafea, precum şi la borcane şi ambalaje reutilizabile.

„Am depus, astăzi, un proiect de lege care modifică legislaţia primară în ceea ce priveşte ambalajele, legat de extinderea sistemului de garanţie-returnare. Practic, ducem SGR-ul şi în cămară pentru că, pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja, urmează să extindem sistemul şi la borş, la oţet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea. Totodată, mai am o veste foarte bună, respectiv faptul că începând cu 1 ianuarie 2027 sperăm să avem sistemul de garanţie-returnare şi la borcane, fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături”, a afirmat Fechet, la Parlament.

Cu borcanele la reciclare

El a menţionat că, potrivit proiectului, borcanele vor putea fi aduse la RVM-uri, la punctele de colectare, şi, astfel, se va putea atinge un grad de colectare adecvată a acestora.

Fechet a spus că acest sistem de garanţie-returnare va fi şi pentru ambalajul reutilizabil.

„Astăzi, SGR-ul este doar pentru ambalaj de unică folosinţă. Auziţi, probabil, ori de câte ori introduceţi o sticlă într-un RVM cum este, fie spartă, dacă discutăm despre sticlă, sau presată în cazul unui unei doze sau în cazul unui pet.

Pentru ambalajul reutilizabil şi sticla se poate refolosi şi de 50 de ori şi de 60 de ori, fiind spălată pentru sucuri, pentru apă plată sau minerală, băuturi răcoritoare, bere şi aşa mai departe să putem să ne folosim de aceeaşi infrastructură şi pentru gestionarea ambalajului reutilizabil”, a menţionat deputatul liberal.

România, printre cele mai eficiente țări la colectare

Potrivit acestuia, iniţiativa legislativă vine în continuarea proiectului pe care l-a scris atunci când ocupa funcţia de ministru al Mediului şi „va face România şi mai curată decât este astăzi”.

„Sistemul este suficient de matur încât să permită extinderea lui şi spun acest lucru pentru că cifrele lunii septembrie indică un grad de colectare de peste 90%, ceea ce îl face comparabil cu orice alt sistem de colectare de garanţie-returnare din Uniunea Europeană şi mult superior, în aprecierea mea cel puţin, faţă de sistemul convenţional de colectare a materialelor reciclabile, unde avem un grad de colectare de 13 – 14 – 15%”, a susţinut Mircea Fechet.

Întrebat dacă se va aplica şi pentru capsulele reutilizabile, Fechet a spus că în niciun caz nu se poate introduce o capsulă de cafea într-un RVM.

„Deocamdată, discutăm despre ambalaje reutilizabile, capsulele reutilizabile, bineînţeles că la fel cum se întâmplă cu multe alte deşeuri care ar putea fi reciclate, ele sunt o problemă de mediu ce trebuie gestionată.

În niciun caz nu putem să introducem o capsulă de cafea într-un RVM pentru că RVM-ul pretinde nişte dimensiuni minime şi nişte dimensiuni maxime. Garanţia astăzi în lege este de 50 de bani, cel mai probabil această garanţie se va păstra şi la ambalajul reutilizabil”, a mai spus Fechet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.