O descoperire alarmantă zguduie domeniul medical și ridică semne de întrebare asupra popularității băuturilor energizante, sugerând că un ingredient cheie din acestea ar putea contribui la apariția leucemiei, conform unui studiu, citat de ScienceAlert.
Ce ingredient poate provoca formarea accelerată a leucemiei?
Cercetătorii de la UR Medicine au identificat că celulele leucemiei pot „absorbi” taurina din măduva oaselor, utilizând-o pentru a stimula creșterea. Astfel, acest ingredient conferă celulelor canceroase un impuls similar cu cel pe care îl oferă consumul de băuturi energizante oameniilor, dar cu efecte devastatoare.
Taurina stimulează dezvoltarea leucemiei
„Suplimentarea cu cantități mari de taurină, inclusiv din băuturi energizante, ar putea promova dezvoltarea leucemiei”, a afirmat oncologul Jane Liesveld.
Studiul, publicat în revista de renume Nature, indică faptul că restricționarea accesului la taurină a dus la o reducere semnificativă a dezvoltării cancerului la șoareci. Specialiștii subliniază că abia începem să înțelegem conexiunea dintre metabolismul celular și apariția cancerului.






