Un nou proiect legislativ propus de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, ar putea schimba radical modul în care se construiesc locuințele în România. Potrivit noului Cod al Urbanismului, aflat în pregătire pentru adoptare, casele de până la 150 de metri pătrați și anexele gospodărești ar putea fi ridicate fără autorizație de construire. În timp ce ministrul Dezvoltării vorbește despre o simplificare a procedurilor birocratice, unii dintre arhitecți sunt de părere că schimbarea va produce, în fapt, haos în domeniu. „Vom ajunge și la pierderi de vieți omenești”, atrage atenția Omar Aloub, arhitect.
Ministrul Dezvoltării susține că măsura urmărește reducerea birocrației și accelerarea procedurilor, în contextul în care obținerea unei autorizații de construire poate dura, în prezent, până la doi ani.
„Ne dorim o simplificare a procedurilor birocratice. Controlul autorității locale nu este exclus. Este vorba și de o creștere a răspunderii proiectantului”, a explicat, la Digi24, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, motivele care au stat la baza propunerii.
Proiectul prevede ca persoana care dorește să construiască să notifice Primăria, care are 15 zile pentru a decide dacă este necesară autorizația. În lipsa unui refuz oficial, lucrările pot începe — dar numai pe baza unui proiect realizat de persoane autorizate.
Arhitecții avertizează: risc de haos și accidente
Deși ar reduce timpul petrecut pe drumuri între instituții pentru obținerea de acte și avize, noile reglementări ridică semne de întrebare în privința siguranței construcției, spun specialiștii.
„Va crea un haos total în domeniu. Fiecare va construi, față de limite de teren, cum își dorește, vor apărea probleme de siguranță și vom ajunge și la pierderi de vieți omenești, datorită faptului că nu va trece prin niciun fel de control al verificării construcțiilor”, a explicat, pentru Digi24, arhitectul Omar Aloub.
Ce tipuri de construcții sunt vizate
Noile reglementări ar viza și construcțiile mici, cum sunt bucătăriile de vară, garajele sau anexe de până în 20 de metri pătrați, cu respectarea reglementărilor locale.
„În mediul rural, se pot construi case până în 150 de m pătrați cu un singur nivel. Deci aici intră strict casele cu un etaj, parter fără etajul unu, demisol, iar în legea aceasta ar mai fi garajele care intră, da, puncte gospodărești, stații de încărcare”, spune Vlad Bălaie, manager proiect construcții.
„E vorba de a construi fără autorizație, construcții în afara zonelor protejate și în mediul rural, dar, totuși, cu proiect”, susține Mihai Racu, arhitect.
„Însă regulile de urbanism, vecinătatea, parcelele, suprafețele de parcele pe care trebuie să le avem pentru a edifica aceste imobile, ele vor rămâne”, declară Lucia Suciu, primar comunei Chinteni, județul Cluj.
Proiectul propus de ministrul Dezvoltării este preluat din alte state europene care au implementat deja acest model.