Acasă Economie Bolojan, reacție la declarațiile lui Grindeanu: 'Am redus deficitul fără a diminua...

Bolojan, reacție la declarațiile lui Grindeanu: 'Am redus deficitul fără a diminua investițiile.' Premierul anunță relansarea economiei pentru 2026

0



Premierul Ilie Bolojan a transmis, printr-o postare pe Facebook, că economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut au permis reducerea deficitului bugetar cu peste 1% din PIB, sub nivelul asumat inițial, subliniind că măsurile luate au contribuit la recâștigarea încrederii investitorilor și a piețelor financiare.

Guvernul anunță scăderea deficitului și investiții de peste 7% din PIB

„Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut ne-au permis să reducem deficitul bugetar cu peste 1% din PIB, sub ținta de 8,4% asumată. Ne-am respectat angajamentele și am recâștigat credibilitatea în fața investitorilor și a piețelor financiare”, a scris premierul.

Ilie Bolojan a precizat că reducerea deficitului în 2025 a fost realizată fără diminuarea investițiilor publice. „În 2025 am redus deficitul fără a diminua investițiile. Acestea au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate.”

Citește și Grindeanu anunță condițiile PSD pentru bugetul pe 2026: ‘Lucrurile trebuie să revină la normal’ / Greaua moștenire invocată de Bolojan, pusă sub semnul întrebării: ‘Să-mi fie iertare’

Șeful Executivului a mai arătat că guvernul a menținut disciplina financiară și a început reducerea cheltuielilor statului. „Am menținut disciplina financiară și am parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului, așa cum reiese din graficul alăturat. Am crescut veniturile bugetare, inclusiv prin majorarea unor taxe.”

Premierul a recunoscut însă impactul acestor măsuri asupra economiei și populației. „Aceste ajustări au generat o contracție economică și au însemnat dificultăți suplimentare pentru mulți români. Fără a mai crește taxele, avem însă o bază solidă pentru relansare în acest an.”

Disciplină bugetară, costuri sociale și planul pentru relansare

Referitor la anul viitor, Ilie Bolojan a anunțat că bugetul pentru 2026 este în curs de elaborare, cu o țintă de deficit mai redusă. „Lucrăm la construcția bugetului pentru 2026 pe baze realiste. Ținta de deficit este de puțin peste 6% și va fi definitivată în perioada următoare. Inflația va scădea spre 4%.”

Potrivit premierului, obiectivul Executivului este un buget axat pe investiții și relansare economică. „Obiectivul nostru este un buget al relansării și al investițiilor. Peste 15 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene, prin PNRR și politica de coeziune. Acești bani se vor regăsi în infrastructură, economie și servicii publice mai bune.”

În final, Ilie Bolojan a anunțat măsuri legislative pentru reducerea cheltuielilor administrative și a transmis un mesaj privind perspectivele economice. „La începutul lunii februarie urmează să ne angajăm răspunderea pe legislația care va restrânge cheltuielile statului în administrație și va susține relansarea economică. Ulterior, vom adopta bugetul. Știu că, deocamdată, în viața de zi cu zi se resimt efectele negative ale reducerii deficitului. Din lunile următoare, în urma măsurilor de însănătoșire adoptate și pe o bază economică mai sănătoasă, economia României va intra pe un traseu de relansare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.