Acasă Economie Apele Române anunţă finalizarea proiectului de cadastrare a cursurilor de apă

Apele Române anunţă finalizarea proiectului de cadastrare a cursurilor de apă

0



Peste 55.000 km de cursuri de apă dintr-un total de aproximativ 78.000 km au fost cadastrate în cadrul proiectului „Realizarea cadastrului apelor”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit instituţiei, proiectul oferă, pentru prima dată, o evidenţă digitală unitară a cursurilor de apă la nivel naţional, acoperind peste 236.000 km pătraţi. Astfel, acesta a inclus cadastrarea a peste 55.000 km de cursuri de apă dintr-un total de aproximativ 78.000 km, echivalentul a aproximativ 70%.

„Finalizarea cadastrului apelor reprezintă un moment de referinţă pentru Administraţia Naţională ŤApele Româneť şi pentru România. Prin acest proiect, avem pentru prima dată o evidenţă digitală unitară, precisă şi actualizată a cursurilor de apă şi a domeniului public al apelor. Este un instrument esenţial care ne permite să luăm decizii mai rapide, mai corecte şi mai bine fundamentate, în beneficiul cetăţenilor, al mediului şi al dezvoltării durabile”, a declarat, în comunicatul citat, directorul general al ANAR, Doru-Dragoş Cazan.

Derularea proiectul s-a realizat în colaborare cu instituţii-cheie la nivel naţional, precum Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), Centrul Naţional de Cartografie, Agenţia de Informaţii Geospaţiale a Apărării (AIGA) şi ROMATSA.

Conform ANAR, pentru prima dată în România, delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă a fost realizată prin utilizarea tehnologiilor integrate de teledetecţie şi prelucrare geospaţială, într-un proces complex care a inclus achiziţia de date LiDAR pentru peste 50.000 km pătraţi, prin 120 de misiuni de zbor, realizarea de imagini aeriene de înaltă rezoluţie (20 cm/pixel), în peste 400 de ore de zbor, desfăşurate pe parcursul a 116 zile, generarea modelelor digitale ale terenului (DTM) şi ale suprafeţei (DSM) la nivel naţional, realizarea orto-fotoplanului naţional, utilizat pentru identificarea exactă a cursurilor de apă şi a zonelor de protecţie, precum şi dezvoltarea unei platforme geospaţiale moderne, în arhitectură cloud, pentru administrarea şi analiza datelor hidrografice.

„Un element inovator al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei aplicaţii GIS integrate, care permite analiza dinamicii albiilor (eroziune şi sedimentare), monitorizarea extracţiei de agregate minerale şi identificarea zonelor cu risc, inclusiv alunecări de teren în proximitatea lucrărilor hidrotehnice. Totodată, proiectul a inclus un proces complex de colaborare instituţională pentru integrarea datelor în sistemul naţional de cadastru şi carte funciară, inclusiv utilizarea platformei eTerra şi emiterea deciziilor necesare pentru înscrierea bunurilor în domeniul public al statului”, menţionează sursa citată.

Reprezentanţii Administraţiei subliniază faptul că, în urma implementării, cadastrul apelor oferă o bază solidă pentru: administrarea eficientă a domeniului public al apelor; prevenirea riscurilor naturale, în special inundaţii şi secetă; identificarea construcţiilor neautorizate din zonele de protecţie; fundamentarea investiţiilor în infrastructura de apă şi irigaţii; luarea deciziilor strategice în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană, inclusiv Directiva Cadru Apă.

Proiectul „Realizarea cadastrului apelor” a fost finanţat prin PNRR 2020 – 2026, Componenta C1 – „Managementul Apei”, Investiţia I6. Valoarea contractului încheiat între Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi ANAR s-a ridicat la 177,78 milioane lei, din care cheltuieli de investiţii 177,19 milioane lei şi 595.000 lei cheltuieli cu bunuri şi servicii.

Valoarea eligibilă din PNRR a proiectului a fost de 149,4 milioane lei, iar TVA aferentă cheltuielilor eligibile, de 28,38 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.