Călin Georgescu a mers astăzi la sediul IPJ Ilfov pentru a semnarea săptămânală a controlului judiciar. Cu această ocazie a făcut o serie de declarații în care s-a referit la un imperiu colonial și o rețea malefică. Jurnalista Anca Alexandrescu a dezvăluit la ce s-a referit fostul candidat la alegerile prezidențiale.
„Rețeaua malefică este formată din fostul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, cel care și-a făcut treaba și a plecat, au pus pe alții în locul lui, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne și prim vicepreședinte la PNL, Bolojan și Macron, care știm foarte clar că a avut un rol foarte important din noiembrie anul trecut până astăzi, și inclusiv domnul Nicușor Dan, pentru că, poate ați uitat, această rețea a fost foarte bine închegată, domnul Nicușor Dan s-a scăpat public, cu ghilimele de rigoare, că s-a întâlnit cu Bolojan când era președinte interimar, după ce i-a scris pe WhatsApp ca să se asigure că alegerile vor fi corecte, tot cu ghilimelele de rigoare.
Această rețea va trebui scoasă la suprafață și demascată, pentru că, așa cum am văzut zilele trecute, într-o întâlnire informală, Nicușor Dan a recunoscut în fața jurnaliștilor că în CSAT s-a discutat despre așa-zisa interferență rusă în alegerile din România, care de fapt nu a existat, pentru că nu există niciun fel de probe, doar prin analogie, cum au spus ei, și cum au citat jurnaliștii pe surse.”, a spus Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.
“Lucrurile devin din ce în ce mai rele”
Jurnalista spune că totul a fost planificat în afara granițelor României, lucru confirmat de alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte.
“Asta dovedește că, de fapt, totul a fost pus la cale în afara țării, la Bruxelles și la Paris. De altfel, tot ce se întâmplă de la câștigarea alegerilor de Nicușor Dan nu face decât să confirme acest lucru. România devine, din ce în ce mai mult, doar o piață de desfacere atât pentru francezi, și acum și pentru armamentul american, cum a fost și până acum, în continuare plătim la atât Bruxelles, cât și în America, pescheș, ca să spun așa, pentru ca niște băieți să rămână la butoanele puterii.
Eu cred foarte tare în previziunile lui Călin Georgescu, pentru că absolut tot ce a prevăzut, în legătură cu apă, în legătură cu războiul, în legătură cu achizițiile, în legătură cu schimbările care se vor întâmpla în Europa, cred că în următoarele luni adevărul va ieși la suprafață și cred că cei vinovați vor plăti. Și sunt absolut convinsă că o parte din cei care au pus la cale această lovitură de stat, eu o consider lovitură de stat, este opinia mea și este dreptul meu să spun lucrul acesta, cei care au pus la cale acest lucru vor începe să plătească rând pe rând. Sunt sigură că primul care va plăti va fi Ilie Bolojan.
Răbdare, mai este foarte puțin până în toamnă. Eu sper ca Nicușor Dan să facă un gest și să retrimită la Parlament pachetul de măsuri asumat în Parlament de Ilie Bolojan.”, a mi spus Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.
Ce a declarat Călin Georgescu
„Am venit de atâtea ori aici, că ar trebui bulevardul acesta să se numească Călin Georgescu. Fără umor, se alege praful de tragedie.
Îmi dau seama că nu este un lucru foarte simplu, îmi dau seama că suferă, știu prin ce trec, prin aceste umilințe, mai ales cu acest regim fanariot care a impus jug de taxe și impozite peste poporul român
Consider că guvernul actual manifestă un dispreț nemăsurat față de viața umană, față de tot ceea ce se întâmplă astăzi, și că fiecare acțiune a lor, economică sau politică, este dezarticulată. Au luat tot răul și l-au transformat într-un sistem opresiv și au făcut din putere o maledicție, așa încât lumea pe care ei o impun poporului român este un țarc, iar eu doresc poporului român tot universul. Asta e diferența.
De aceea eu spun românilor: NU vă temeți! Fiți statornici în credință nelimitată, rugăciune, pentru că Dumnezeu va lucra pe acest temei al jertfei. Sunt convins că adevărul va ieși la suprafață foarte curând pentru că această rețea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută public, este bine documentată și foarte curând va fi prezentată poporului român. Am convingerea că acest imperiu colonial se va duce la lada de gunoi a istoriei“, a spus Georgescu.
Apoi a continuat
„Pe de altă parte, trecem prin momente de mare încercare. E o sită care cerne la rândul ei permanent azi, una din ce în ce mai deasă, care a ajuns deja la fariseismul și viclenia politică și la cei vechi, și la cei mai tineri. Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic. Pe de altă parte, vă spun așa: Nu vă fie frică că ați eșuat, dar să vă fie frică că nu îndrăzniți să trăiți liberi. Poporul român este o civilizație, e un popor măreț, care nu va accepta să trăiască în umilință, reguli false și minciuni, așa încât sus inimile! Vă mulțumesc!’, a conchis Călin Georgescu.