Un accident rutier s-a produs joi dimineață, pe strada Rozelor din Constanța, după ce un autoturism a lovit o conductă de gaze. O femeie a fost rănită ușor, iar alimentarea cu gaze a fost oprită temporar în zonă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, incidentul a avut loc pe strada Rozelor nr. 4, în municipiul Constanța.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere (ASAS), un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD.
În urma impactului, o femeie a fost rănită ușor. Victima era conștientă și cooperantă, fiind asistată medical la fața locului, transmite Mediafax.
Operatorul Distrigaz a fost solicitat de urgență, iar alimentarea cu gaze a fost oprită preventiv în zonă până la remedierea defecțiunii.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) pentru evitarea oricărui risc suplimentar.