România, codașă la agricultura de precizie în UE: Fermele locale rămân în urma digitalizării

Tehnologia există, dar nu ajunge peste tot.

România se află printre ultimele state din Uniunea Europeană când vine vorba de agricultura de precizie, alături de Cipru și Grecia. Doar aproximativ 10–15% dintre fermele locale folosesc tehnologii moderne, într-un peisaj european în care digitalizarea începe, timid dar sigur, să prindă rădăcini.

Datele publicate de Eurostat arată că, în 2023, aproape 43% dintre fermele din UE aveau acces la internet, iar circa 18% dintre exploatații au aplicat practici de agricultură de precizie. Chiar dacă procentul pare modest, aceste ferme administrează aproximativ 44% din suprafața agricolă utilizată, semn că marile exploatații sunt cele care împing înainte modernizarea.

La polul opus față de România se află state precum Luxemburg, Finlanda și Estonia, unde peste 75% dintre ferme folosesc deja tehnologii avansate, de la monitorizarea solului până la automatizarea lucrărilor agricole.

Internetul, linia de start în cursa digitalizării

Accesul la internet rămâne primul filtru. În țări precum Danemarca, Germania sau Austria, peste 90% dintre ferme sunt conectate. În schimb, la nivel european, doar 11% dintre exploatații utilizează sisteme informatice pentru managementul fermelor, cu Franța lider, unde aproximativ 60% dintre agricultori folosesc astfel de soluții.

Robotica agricolă rămâne, deocamdată, un lux. Doar 7% dintre fermele europene utilizează roboți sau utilaje autonome, în timp ce Țările de Jos conduc detașat, cu o rată de adopție de circa 35%.

În realitate, agricultura europeană încă se sprijină pe utilaje clasice. Aproximativ 84% dintre ferme folosesc echipamente convenționale, tractoarele domină terenul, fiind prezente în aproape 79% dintre exploatații.

Model românesc, utilaje la comun, progres mai lent

Un detaliu care spune multe despre decalaj, modul de utilizare a utilajelor. În timp ce în vest predomină proprietatea individuală, în România este frecvent modelul de partajare sau închiriere. Practic, multe ferme funcționează încă „la comun”, o soluție pragmatică, dar care frânează investițiile în tehnologie de ultimă generație.

În ansamblu, datele arată clar, agricultura europeană intră într-o nouă eră, dar nu în același ritm peste tot. Iar România, deși are potențial agricol uriaș, rămâne în urmă la capitolul digitalizare, cu un decalaj care, dacă nu e recuperat, riscă să devină structural.