Acasă Actualitate Dosarul stimulatoarelor cardiace extrase de la cadavre ajunge în instanță: Doi medici,...

Dosarul stimulatoarelor cardiace extrase de la cadavre ajunge în instanță: Doi medici, trimiși în judecată. 185 de pacienți ar fi primit dispozitive reutilizate

0



Doi medici cardiologi au fost trimiși în judecată de Parchetul General în dosarul dispozitivelor cardiace extrase inclusiv de la persoane decedate și implantate altor pacienți. Medicul din Iași este acuzat că ar fi folosit stimulatoare și defibrilatoare reutilizate în cazul a 185 de pacienți, unele intervenții fiind, potrivit procurorilor, lipsite de o justificare medicală reală.

Primul inculpat, medic primar în cadrul Clinicii de Cardiologie a unui spital din Iași, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu 185 de acte materiale, și luare de mită. Al doilea inculpat, medic cardiolog la un spital din Brașov, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, cu 24 de acte materiale.

Cei doi vor fi judecați în stare de libertate, iar dosarul a fost transmis Tribunalului Iași.

Din informațiile făcute publice la declanșarea anchetei, în februarie 2023, medicul ieșean vizat de dosar este cardiologul Dan Nicolae Tesloianu, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași. Medicul din Brașov indicat atunci în legătură cu furnizarea dispozitivelor era Eduard Belu. Comunicatul actual al Ministerului Public nu menționează însă numele inculpaților.

Dispozitive de unică folosință, implantate la 185 de pacienți

Potrivit rechizitoriului, în perioada aprilie 2018 – mai 2022, medicul din Iași ar fi implantat unui număr de 185 de pacienți dispozitive medicale cardiace de unică folosință (stimulatoare și defibrilatoare) care fuseseră extrase de la cadavre sau aveau o sursă de proveniență necunoscută.

Dispozitivele ar fi fost reutilizate și resterilizate, deși legislația interzice reprelucrarea și reutilizarea unor asemenea echipamente medicale.

Procurorii susțin că medicul ar fi ignorat riscul producerii unor probleme medicale grave. Consecințele reținute în rechizitoriu sunt prejudicierea spitalului cu 2.076.505,62 lei, afectarea dreptului la sănătate al pacienților și încălcarea dreptului acestora de a fi informați. O parte dintre pacienți s-au constituit părți civile în procesul penal.

O rețea de cadre medicale și dispozitive trimise în colete

Anchetatorii afirmă că medicul ieșean ar fi creat o rețea de cadre medicale care îi furnizau dispozitive cardiace implantabile, unele extrase de la pacienți decedați. Prelevarea ar fi fost făcută fără respectarea condițiilor legale și fără acordul exprimat anterior de persoanele decedate sau de aparținătorii acestora.

Al doilea medic trimis în judecată i-ar fi furnizat cardiologului din Iași, în perioada 2 iulie 2018 – 13 martie 2022, dispozitive de unică folosință a căror proveniență nu era cunoscută. Unele ar fi fost nesterilizate sau ar fi avut termenul de valabilitate expirat.

Cele 24 de acte materiale reținute în sarcina acestuia corespund celor 24 de colete prin care ar fi fost expediate echipamentele.

Dispozitivele nu erau înregistrate în gestiunea spitalului din Iași și nu parcurgeau circuitul intern obligatoriu, prin farmacia unității și apoi prin Clinica de Cardiologie. Totodată, nu existau avize de conformitate emise de Ministerul Sănătății, certificate de garanție sau documente privind sterilizarea.

Pentru a putea realiza implanturile, medicul ar fi solicitat spitalului achiziționarea unor defibrilatoare și echipamente auxiliare. În unele situații, ar fi desfăcut kiturile complete achiziționate de unitatea medicală, folosind doar accesoriile pentru implantarea dispozitivelor provenite de la persoane decedate.

Procurorii susțin că unele intervenții nu erau necesare

Una dintre cele mai grave acuzații din rechizitoriu este că o mare parte dintre intervenții nu ar fi fost necesare din punct de vedere medical.

Potrivit Ministerului Public, acestea ar fi fost justificate fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care provocau reacții capabile să producă simptomatologia specifică afecțiunilor pentru care se implantează stimulatoare sau defibrilatoare.

Deși anumite defibrilatoare sunt indicate strict pentru prevenirea morții cardiace subite, medicul ar fi implantat asemenea dispozitive și în cazuri fără justificare clinică.

Procurorii arată că infecțiile asociate dispozitivelor cardiace implantabile pot varia de la forme localizate până la infecții invazive care pun viața în pericol. Riscurile sunt mai mari în cazul pacienților vârstnici și al celor care suferă de alte afecțiuni.

Ministerul Sănătății a indicat, de asemenea, riscuri toxice și posibile incompatibilități între oxidul de etilenă utilizat la sterilizare și materialele din care sunt fabricate stimulatoarele cardiace.

Intervenții delegate unor medici fără competențele necesare

Potrivit rechizitoriului, medicul ar fi dispus ca unele intervenții să fie efectuate de medici din subordine sau de rezidenți care nu aveau competențe profesionale în domeniul dispozitivelor cardiace implantabile.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi urmărit astfel să evite o eventuală răspundere pentru infecțiile postoperatorii sau pentru problemele de funcționare ale aparatelor.

În unele cazuri, le-ar fi cerut celorlalți medici să opereze sub garanția că își va asuma el actele medicale, dar ar fi refuzat ulterior să semneze documentele respective.

Consimțăminte modificate după semnarea de către pacienți

Procurorii mai susțin că mai multe formulare privind consimțământul informat al pacienților ar fi fost alterate. După ce documentele erau semnate, ar fi fost adăugat de mână un paragraf potrivit căruia pacientul își exprimase acordul pentru implantarea unui dispozitiv extras dintr-un cadavru.

În foile de observație ar fi fost făcute, de asemenea, modificări prin utilizarea unor corectoare, rescrieri sau adăugiri referitoare la implanturile provenite de la persoane decedate.

Pacienții nu ar fi fost informați că dispozitivele erau reutilizate, resterilizate sau extrase de la cadavre. Nici aparținătorilor persoanelor decedate nu li s-ar fi solicitat acordul pentru extragerea aparatelor.

Semnătura pacientului ar fi fost obținută doar formal, iar în majoritatea cazurilor consimțământul nu ar fi fost cerut efectiv, susțin anchetatorii.

Acuzație de luare de mită pentru 100 de lei

Medicul din Iași a fost trimis în judecată și pentru luare de mită. Procurorii susțin că, la 28 noiembrie 2022, acesta ar fi primit în cabinetul său o bancnotă de 100 de lei de la o pacientă aflată în scaun cu rotile, după ce îi acordase o consultație de specialitate.

Procurorul de caz a cerut menținerea sechestrelor instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale celor doi inculpați.

Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale, nu stabilirea vinovăției. Cei doi medici beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .