Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Istria, județul Constanța, și-a cinstit astăzi ocrotitorul spiritual. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața Sfântului Proroc Ilie și despre credința sa în Dumnezeul cel adevărat.
„Acesta a fost foarte aspru cu cei care călcau Legea cea sfântă și care, în loc să se închine singurului Dumnezeu, Celui care i-a scos pe evrei din robia egipteană, începuseră, în timpul împăratului Ahab, să se închine zeilor închipuiți, reprezentați prin statui.
Și Prorocul Ilie a venit să facă ordine. Pentru că toată lumea era însetată și flămândă, din cauza secetei pentru care se rugase și care a durat trei ani și șase luni, i-a propus lui Ahab să meargă pe Muntele Carmel și să aducă jertfă și unii, și alții.
Ilie a propus să coboare foc din cer, nu să aprindă ei foc omenesc, iar acela peste a cărui jertfă va coborî foc din cer să fie cunoscut drept cel care Îl cinstește pe adevăratul Dumnezeu.
Au strigat cei care îl cinsteau pe Baal, care nu exista în realitate. Și Ilie a zis: «Ajunge! Ați strigat toată ziua și nu ați fost auziți. Lăsați-mă și pe mine să strig către Dumnezeul meu și veți vedea cât de lesne mă aude.»
Și, iată, a pregătit jertfa, a pus-o pe pietre, a înconjurat-o cu șanțuri pline cu apă și a strigat: «Doamne Dumnezeule, arată acestui popor, dus în înșelare, că Tu ești Dumnezeul cel adevărat și trimite foc peste jertfa aceasta!»
Și Dumnezeu a trimis foc din cer. S-a văzut ca un fulger, a cuprins jertfa și a ars nu doar jertfa, ci și pietrele, iar apa a uscat-o. Și atunci tot poporul a văzut cine este Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie i-a acordat maicii starețe, stavrofora Paisia Ureche, distincția „Crucea Apostolică Tomitană”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .