Acasă Sport Nebunie curată la Campionatul Mondial! Anglia și Franța au oferit cel mai...

Nebunie curată la Campionatul Mondial! Anglia și Franța au oferit cel mai spectaculos meci din istoria recentă. Englezii au câştigat medaliile de bronz, într-un meci cu 10 goluri marcate

0



Selecţionata Angliei a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal 2026, după ce a învins echipa Franţei cu incredibilul scor de 6-4 (4-0), sâmbătă, pe Miami Stadium, în finala mică a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada, informează AGERPRES.

Cronica Meciului

În prima repriză, naţionala Franţei , cu  schimbări faţă de meciurile precedente, a fost ”groggy” în faţa jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham şi Kane. Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18.  În minutul 37, Rashford şi Saka s-au distrat cu apărarea franceză şi ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1, informează news.ro.

Însă după pauză, situaţia s-a schimbat, iar Franţa a reuşit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori şi Barcola.

Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediţie a CM şi la 22 în istoria participărilor sale.

Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka. 

Dembele a readus speranţele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6.

După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, şi a obţinut medaliile de bronz.

Componenţa echipelor

Franţa: Maignan – Gusto (Kounde – 90+1), Konaté (Upamecano – 46), Lacroix, Theo Hernández (Digne – 46) – Zaïre-Emery, Rabiot – Olise, Cherki (Dembele – 46), Doué (Barcola – 46)- Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Anglia: Henderson – Quansah (James – 83), Konsa, Guehi (Chalobah – 90+3), Spence – Rice, Eze (Bellingham – 79) – Saka, Rogers, Rashford (Watkins – 46) – Toney (Anderson – 79). Selecţioner: Thomas Tuchel.

A fost ultimul meci al selecţionerului Didier Deschamps la naţionala Franţei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .