Acasă Sănătate ONU: Aproape o treime din populația lumii nu își permite o alimentație...

ONU: Aproape o treime din populația lumii nu își permite o alimentație sănătoasă

0



ONU avertizează că aproape una din trei persoane nu își permite o dietă sănătoasă. Costul unei alimentații sănătoase a crescut vertiginos în ultimii ani.

Aproape trei miliarde de oameni la nivel global nu își permit o dietă sănătoasă, avertizează ONU, potrivit Euronews.

Costul unei alimentații sănătoase a crescut vertiginos în ultimii ani.

Costul global al unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani. Procentul a depășit pragul sărăciei extreme, de a trăi cu mai puțin de 3 dolari (2,62 euro) pe zi, a avertizat Națiunile Unite.

„Drept urmare, 2,69 miliarde de oameni, aproape una din trei persoane din lume, încă nu își pot permite o dietă sănătoasă”, a declarat Máximo Torero Cullen, economist-șef al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul Națiunilor Unite.

Pe data de 21 iulie, va fi lansat un raport Starea Securității Alimentare și Nutriției în Lume, potrivit sursei citate.

Cullen a transmis că în prezent, costul unei diete sănătoase, care satisface toate nevoile nutriționale, este de 4,28 de persoană pe zi. Acesta este ajustat în funcție de diferențele de cost al vieții între țări, ceea ce depășește pragul sărăciei extreme . El reprezintă un standard internațional pentru măsurarea sărăciei absolute, care este stabilit la 3 dolari (2,62 euro) de persoană pe zi.

Cea mai mare parte a cheltuielilor nu se duce pe aportul de suficiente calorii, ci pe includerea unor alimente bogate în nutrienți în dietă.

„Caloriile sunt relativ ieftine”, a spus Cullen, „dar nutriția nu”.

Alimentele de bază, principalele alimente consumate zilnic de oameni constituie cea mai mare parte a caloriilor zilnice ale unei persoane. Printre acestea, se numărp cerealele și legumele rădăcinoase. Acestea reprezintă doar 13% din costul unei diete sănătoase, mai arată sursa citată.

„Fructele și legumele oferă doar 5% din calorii, dar reprezintă 16% din cost, deci semnificativ mai scumpe decât cerealele. Alimentele de origine animală reprezintă aproape 30% din cost”, a remarcat Cullen.

Prin urmare, provocarea „nu este de a produce suficiente calorii. Este de a face alimentele bogate în nutrienți mai accesibile”, a spus el.

O dietă nesănătoasă este unul dintre principalele riscuri pentru boli la nivel global. Aceasta reprezintă un risc în principal pentru bolile netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și cancerul, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .