Acasă Vremea HĂRȚI Meteorologii au emis avertizări pe bandă rulantă și anunță vreme la...

HĂRȚI Meteorologii au emis avertizări pe bandă rulantă și anunță vreme la extreme în România: Un val de caniculă asezonat cu furtuni, vijelii și descărcări electrice

0


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări valabile în intervalul 15-18 iulie. În aproape toată țara temperaturile vor fi caniculare, cu maxime de 37 de grade. De asemenea, în cursul serii sunt anunțate furtuni pe arii extinse, în special în zonele montane, dar și în restul teritoriului.

Caniculă în mare parte din țară în intervalul 15-18 iulie

În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice, sudice, sud-estice și pe alocuri în centru, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
 

Va fi caniculă, joi (16 iulie) și vineri (17 iulie) în Crișana, Banat și vestul Olteniei, iar sâmbătă (18 iulie) și în restul zonei de câmpie a Olteniei, precum și în vestul, centrul și sudul Munteniei. În aceste regiuni temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

În vestul și sudul țării nopțile vor deveni tropicale, iar temperaturile minime vor fi în general de 20…21 de grade.

Miercuri, Cod Galben de furtuni în mai multe județe

Miercuri (15 iulie), în zona montană, în Maramureș, nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Joi, Cod galben de furtună în mai multe județe

 Joi (16 iulie), în cea mai mare parte a zonei montane, în Maramureș, estul și sud-estul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

dads

Joi, Cod Galben de caniculă în vestul țării

Joi (16 iulie), în județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar cele minime, în general, de 20…22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

dadas

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .