Acasă Vremea Canicula care a sufocat vestul Europei ajunge în România. Ce temperaturi ne...

Canicula care a sufocat vestul Europei ajunge în România. Ce temperaturi ne așteaptă în zilele următoare

0



Valul de aer tropical din nordul Africii, care a adus temperaturi extreme și coduri roșii în Spania, Franța și Italia se deplasează spre est, ceea ce înseamnă că va influența direct vremea din România în perioada următoare.

Când cresc temperaturile

Deși la noi nu se anunță aceleași temperaturi extreme ca în peninsulă, disconfortul termic va începe să crească accentuat chiar de la mijlocul acestei săptămâni, notează Antena 3 CNN.

De miercuri, aerul tropical începe să își facă simțită prezența, iar de joi canicula se va extinde în vestul țării. Potrivit prognozei emise de ANM până pe 26 iulie, vestul țării va resimți cel mai mult căldura, cu maxime ce vor atinge 33-34 de grade în Banat și 32-33 de grade în Crișana.

În Oltenia termometrele vor indica valori similare, de până la 33 de grade, în timp ce în Muntenia temperaturile se vor opri la 31-32 de grade. În restul țării, adică în Transilvania, Maramureș, Moldova și Dobrogea, vremea va rămâne apropiată de normalul perioadei, cu o tendință de încălzire abia spre finalul lunii iulie.

Capitala se sufocă la 35 de grade

În București, atmosfera va deveni extrem de greu de suportat și din cauza umidității ridicate. Temperaturile vor crește treptat, urmând ca spre sfârșitul săptămânii, vineri și sâmbătă, aerul să devină cu adevărat sufocant, cu maxime de 34-35 de grade.

Totuși, meteorologii avertizează că această masă de aer cald aduce la pachet și o instabilitate atmosferică accentuată. În următoarele două săptămâni, episoadele de căldură vor alterna constant cu reprize de vijelii, descărcări electrice și averse torențiale în aproape toate regiunile țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .