Ministerul Finanțelor nu a reușit să atragă fonduri în sesiunea suplimentară de oferte necompetitive organizată marți, după licitația de obligațiuni desfășurată cu o zi înainte, în condițiile în care băncile comerciale nu au depus nicio ofertă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Sesiunea suplimentară venea după licitația de luni, când statul a împrumutat 877 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat cu o maturitate reziduală de 48 de luni și un randament mediu anual de 6,52%.
Băncile nu au participat la licitația suplimentară
Ministerul Finanțelor intenționa să atragă încă 131,6 milioane de lei prin sesiunea de oferte necompetitive, organizată la același randament stabilit în licitația principală.
Totuși, instituțiile de credit nu au transmis nicio ofertă, astfel că statul nu a obținut finanțarea suplimentară planificată.
În cadrul licitației de luni, valoarea nominală a emisiunii a fost de 800 de milioane de lei, însă interesul investitorilor a fost peste nivelul propus, băncile depunând subscrieri în valoare totală de 1,132 miliarde de lei. În urma licitației, Ministerul Finanțelor a atras 877 de milioane de lei.
Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 8,5 miliarde de lei în iulie
Pentru luna iulie 2026, Ministerul Finanțelor și-a programat împrumuturi de 8,5 miliarde de lei de la băncile comerciale, sumă care poate fi suplimentată cu până la 15% din valoarea adjudecată în licitațiile de referință, prin intermediul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive dedicate obligațiunilor benchmark.
Valoarea programată pentru această lună este cu 900 de milioane de lei mai mare decât cea stabilită în iunie, când Ministerul Finanțelor a avut în plan împrumuturi de 7,6 miliarde de lei.
Fondurile atrase sunt destinate refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice, precum și acoperirii necesarului de finanțare al deficitului bugetului de stat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .