Acasă Știri externe VIDEO Donald Trump anunță o escaladare a conflictului cu Iranul: ”Îi vom...

VIDEO Donald Trump anunță o escaladare a conflictului cu Iranul: ”Îi vom lovi foarte tare în seara aceasta şi îi vom lovi tare şi mâine!”

0



Preşedintele Donald Trump a oferit câteva detalii despre cele mai recente atacuri militare ale SUA împotriva Iranului, relatează CNN. Într-un interviu acordat prezentatorului de radio conservator Hugh Hewitt, Trump a afirmat: „Îi vom lovi foarte tare în seara aceasta şi îi vom lovi tare şi mâine.”.

Donald Trump: Iranul nu a respectat termenii acordului

Referindu-se la memorandumul de înţelegere semnat de Washington şi Teheran, el a afirmat că Iranul „nu a respectat termenii acordului”, deşi luni Trump a declarat că memorandumul „nu înseamnă prea mult”, el l-a descris anterior ca fiind „un acord cu Iranul care îndeplineşte tot ceea ce ne-am propus să realizăm… încheierea conflictului actual, redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi împiedicarea Iranului să obţină o armă nucleară”.

El le-a spus reporterilor că SUA vor controla în cele din urmă Strâmtoarea Hormuz şi a insistat că războiul cu Iranul se desfăşoară „foarte repede” — chiar dacă a depăşit termenele limită anterioare pe care le prevăzuse pentru încheierea acestuia, informează News.ro.

Caracterizându-l drept o „ciocnire militară”, el a negat că ultima campanie de bombardamente a SUA ar marca o nouă etapă prelungită a conflictului, chiar dacă a refuzat să precizeze cât va dura aceasta.

SUA ar trebui să fie despăgubite de „ţările pe care le ajutăm” în conflictul cu Iranul, a spus Trump, numind mai mulţi aliaţi din regiune, printre care Israel, Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

SUA au lovit puternic în Iran

SUA au finalizat o altă rundă de atacuri împotriva Iranului la ora 22:15 ET, a anunţat Comandamentul Central al SUA într-o postare pe reţelele sociale, anunţă CNN. Între timp, Iranul a lansat mai multe valuri de atacuri asupra Bahrainului în ultimele ore.

”În timpul misiunii de cinci ore, forţele americane au lovit cu succes ţinte militare din întreaga ţară, inclusiv Bushehr, Chah Bahar, Jask, Konarak, Abu Musa şi Bandar Abbas, pentru a reduce şi mai mult capacitatea Iranului de a ataca navele comerciale”, a scris CENTCOM pe X, adăugând că „forţele americane au folosit muniţie de precizie împotriva sistemelor iraniene de apărare costieră, a bazelor de rachete şi drone, precum şi a capacităţilor maritime”.

Atacurile de astăzi marchează a treia noapte consecutivă în care SUA au efectuat atacuri împotriva Iranului, precizează CNN. 

Iranul a lansat mai multe valuri de atacuri asupra Bahrainului în ultimele ore

„S-a declanşat sirena… Cetăţenii şi rezidenţii sunt îndemnaţi să-şi păstreze calmul şi să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, a declarat Ministerul de Interne al Bahrainului pe X, imediat după ora 21:52 ET (04:52 ora locală).

Garda Revoluţionară Islamică din Iran a declarat că a „ţintit şi distrus mai multe depozite de armament, un centru de comunicaţii prin satelit şi o clădire care găzduia forţele americane la baza Juffair din Bahrain” într-un atac cu rachete şi drone.

Iranul a susţinut în mod regulat că a distrus instalaţii din bazele americane pe tot parcursul războiului, dar adesea aceste afirmaţii nu sunt susţinute de dovezi.

Cel puţin o duzină de avioane militare americane au fost observate, conform datelor de urmărire a zborurilor, survolând în cerc în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite, în Golful Persic, în Golful Oman şi deasupra Arabiei Saudite, marţi dimineaţa devreme, în timp ce CENTCOM a anunţat un val de atacuri împotriva Iranului pentru a treia noapte consecutivă.

La ora 20:00 ET (03:30, ora Iranului), printre aeronavele aflate în zbor se numărau nouă avioane de realimentare KC-135R şi două KC-46A.

Pe datele de urmărire a zborurilor erau vizibile, de asemenea, mai multe aeronave de informaţii şi supraveghere, inclusiv un avion E3-B Sentry din cadrul Sistemului Aerian de Avertizare şi Control (AWACS) şi un avion de supraveghere maritimă Poseidon P-8 al Marinei SUA.Sistemul E3-B permite monitorizarea din aer a unei suprafeţe de până la 120.000 de mile pătrate din spaţiul de luptă, de la sol până în stratosferă. Acesta poate urmări simultan aproximativ 600 de ţinte, de la alte aeronave şi rachete până la drone de mari dimensiuni şi chiar tancuri de pe câmpul de luptă.

Avioanele de realimentare sunt esenţiale pentru menţinerea în zbor a avioanelor de vânătoare şi a altor aeronave de atac în timpul operaţiunilor de lungă durată, permiţându-le să-şi reumple rezervoarele fără a fi nevoite să aterizeze.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .