România are oportunitatea de a face un pas decisiv pentru viitorul profesiei de fizioterapeut. Colegiul Fizioterapeuților din România, în calitate de autoritate competentă pentru profesia de fizioterapeut în România, își exprimă susținerea pentru propunerea Comisiei Europene privind instituirea unui cadru comun de formare pentru profesia de fizioterapeut la nivelul Uniunii Europene.
Propunerea transmisă statelor membre reprezintă una dintre cele mai importante inițiative europene din ultimii ani în domeniul fizioterapiei, având ca obiectiv instituirea unui program comun de formare cu durata de 4 ani și 240 de credite ECTS, care să permită recunoașterea automată a calificării profesionale în toate statele membre ale Uniunii Europene.
„Nu discutăm doar despre modificarea unui plan de învățământ. Discutăm despre viitorul unei profesii și despre șansele pe care le vor avea generațiile următoare de fizioterapeuți români de a beneficia de recunoașterea automată a calificării și de oportunități profesionale egale în toate statele membre ale Uniunii Europene. În egală măsură, discutăm despre pacienți, care trebuie să beneficieze de servicii de fizioterapie furnizate de profesioniști formați în baza unor standarde europene de calitate.
Din acest motiv, Colegiul Fizioterapeuților din România susține aderarea României la viitorul cadru comun european de formare și își exprimă disponibilitatea de a colabora cu toate instituțiile implicate pentru identificarea celor mai bune soluții de implementare.”, a declarat Nicoleta-Daniela Stanca, președintele Colegiului Fizioterapeuților din România.
Adoptarea cadrului comun de formare ar aduce beneficii importante, printre care:
-eliminarea cheltuielilor suportate de fizioterapeuții care au absolvit un program de studii în România, pentru echivalarea studiilor în Uniunea Europeană;
-eliminarea procedurilor individuale de recunoaștere a calificărilor și reducerea
semnificativă a timpului necesar accesului la piața muncii în celelalte state membre ale Uniunii Europene;
– recunoașterea automată a calificării de fizioterapeut în statele membre ale Uniunii Europene;
-creșterea competitivității absolvenților români pe piața europeană a muncii;
-consolidarea calității formării profesionale prin armonizarea competențelor și standardelor educaționale;
-asigurarea unui nivel ridicat și unitar de pregătire profesională, în beneficiul pacienților și al sistemului de sănătate;
-consolidarea poziției României în spațiul european al profesiilor reglementate.
Colegiul Fizioterapeuților din România consideră că analiza acestei propuneri de către celelalte autorități competente trebuie realizată având în vedere interesul pe termen lung al profesiei, al fizioterapeuților și al pacienților, precum și necesitatea alinierii României la evoluția europeană în domeniul calificărilor profesionale.
Considerăm că acesta este un moment important pentru dezvoltarea profesiei de fizioterapeut în România și că vor fi adoptate decizii care vor influența pozitiv statutul profesional al generațiilor viitoare de fizioterapeuți.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .