Acasă Politică Radu Miruță atacă AUR care vrea suspendarea lui Nicușor Dan: 'România este...

Radu Miruță atacă AUR care vrea suspendarea lui Nicușor Dan: 'România este sângerândă. Nu te apuci să faci o rană și mai mare'

0



Invitat vineri seara la Digi24, deputatul USR Radu Miruță a fost întrebat despre procesul demarat de către partidul AUR, prin care vor suspendarea președintelui Nicușor Dan. Ministrul spune că „dacă îți pasă de România, nu te apuci să faci o rană și mai mare”.

„România, în momentul de față, este sângerândă în ceea ce privește coordonarea clasei politice”, a mai declarat Miruță.

El a transmis că „partidul AUR, de când a intrat în Parlament, a fructificat cinic toate problemele din România. Dar niciodată nu a venit cu o soluție. Cât timp nu vii cu o soluție alternativă, nu poți fi luat în serios”.

„PSD a mers braț la braț cu AUR”

Miruță acuză PSD că s-a înțeles cu AUR în mai multe acțiuni nu doar pentru moțiunea de cenzură.

„Eu vă spun că atâta timp cât două partide conlucrează, este doar o organizare tăcută până când vor face și pași mai grave. Partidul Social-Democrat a mers braț la braț cu AUR, nu doar la dărâmarea acestui guvern, ci la mai multe acțiuni.

Există o altă înțelegere între PSD și AUR, ca la schimb în perioada următoare să-i acorde o susținere, cel puțin pe măsura importanței, precum a acordat AUR susținerea PSD. Nu pot să știu care este înțelegerea, dar pare că ăsta este interesul major al AUR (suspendarea președintelui) și care n-are nicio soartă de izbândă fără susținerea PSD, iar AUR i-a întins o mână PSD pe un preț foarte mare pentru dărâmarea Guvernului”, a conchis Radu Miruță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .