Municipiul Bucureşti se va afla sub avertizare Cod Roşu de caniculă, cu temperaturi de 38-39 de grade, comparabile cu recordul absolut al lunii iunie. Vântul va sufla cu rafale de 40-50 de kilometri la oră şi se vor înregistra averse slabe, informează News.ro.
HARTĂ Meteorologii anunță vreme extremă în aproape toată România: Cod Roșu de caniculă, dar și Cod Portocaliu de furtuni violente
Prognoză meteorologică pentru Intervalul 30.06.2026 Ora 10:00 – 01.06.2026 Ora 09:00
”Valul de căldură intens va persista, disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea va fi tropicală”, a transmis ANM.
Cerul va fi mai mult senin, dar după-amiaza şi noaptea va creşte probabilitatea pentru înnorări accentuate, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…50 km/h) şi averse slabe (1…5 l/mp)”, a transmis ANM.
”Temperatura maximă, comparabilă cu valoarea recordului absolut al lunii iunie, va fi de 38…39 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade”, precizează meteorologii.
Potrivit datelor înregistrate de aceştia, temperatura maximă absolută a lunii iunie, la Bucureşti, este de 40,3 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maximele absolute sunt de 39,8 ºC şi respectiv 39,0 ºC, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.
Prognoză meteorologică pentru Intervalul 01.06.2026 Ora 10:00 – 02.07.2026 Ora 10:00
Vremea va deveni instabilă şi vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale (în general 10…20 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale în jurul a 50 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni (1…4 cm).
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
”În intervalul 30 iunie, ora 10 – 01 iulie, ora 10, pentru municipiul Bucureşti va fi în vigoare un mesaj de avertizare meteorologică cod roşu pentru temperaturi extreme, noapte tropicală şi disconfort termic deosebit de accentuat. În intervalul 01 iulie, ora 12 – 02 iulie, ora 10, pentru municipiul Bucureşti va fi în vigoare un mesaj de atenţionare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ”, au precizat meteorologii.
Cod Roșu de caniculă în aproape toată țara
Meteorologii au emis pentru Capitală mai multe avertizări. Una dintre ele, Cod roșu, vizează temperaturi extreme, de până la 39 de grade, iar celelalte vizează averse și vijelii.
Astfel, potrivit ANM, de marți până miercuri la ora 9.00, valul de căldură intens va persista, disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, dar după-amiaza și noaptea va crește probabilitatea pentru înnorări accentuate, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…50 km/h) și averse slabe (1…5 l/mp).
Temperatura maximă, comparabilă cu valoarea recordului absolut al lunii iunie, va fi de 38…39 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade.
De miercuri dimineața până joi la ora 10.00, vremea va deveni instabilă și vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale (în general 10…20 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale în jurul a 50 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…4 cm).
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
De marți până miercuri dimineață pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de avertizare meteorologică cod roșu pentru temperaturi extreme, noapte tropicală și disconfort termic deosebit de accentuat.
De miercuri până joi dimineața, va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .