Acasă Sport Doliu în atletismul românesc. Fostul antrenor al unei mari atlete a murit

Doliu în atletismul românesc. Fostul antrenor al unei mari atlete a murit

0



Atletismul românesc este în doliu după decesul profesorului și antrenorului Grigore Oprișescu, unul dintre tehnicienii care și-au dedicat întreaga carieră formării sportivilor și dezvoltării acestui sport, anunță luni Federația Română de Atletism.

„Atletismul românesc pierde un om care și-a dedicat viața sportului, formării sportivilor și performanței construite cu răbdare, muncă și încredere”, a transmis Federația Română de Atletism.

A antrenat-o pe Mirela Dulgheru

Numele lui Grigore Oprișescu este strâns legat de cel al fostei mari atlete Mirela Dulgheru, una dintre cele mai importante săritoare în lungime din istoria României. Oprișescu i-a fost antrenor și mentor timp de peste trei decenii, însoțind-o atât pe parcursul carierei sportive, cât și în viața personală.

Mirela Dulgheru a ocupat locul al patrulea la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 și a cucerit titlul mondial universitar în 1993, la Buffalo. Fosta sportivă deține și în prezent recordul național indoor la săritura în lungime, cu 6,99 metri, iar cu performanța de 7,14 metri realizată în aer liber se află pe locul al treilea în ierarhia all-time a României. De asemenea, ea a câștigat 12 titluri balcanice și peste 100 de titluri naționale de-a lungul carierei sale.

„Prin munca sa, prin discreția și seriozitatea cu care a stat lângă sportivi, profesorul Grigore Oprișescu a lăsat o amprentă importantă în atletismul prahovean și românesc. Federația Română de Atletism transmite sincere condoleanțe doamnei Mirela Dulgheru, familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a mai transmis Federația Română de Atletism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .