Atacantul olandez Cody Gakpo, aflat la Cupa Mondială de fotbal din America de Nord, a cerut „intimitate şi spaţiu” după ce el şi partenera sa Noa van der Bij au anunţat că fiul lor nenăscut Elijah a murit în timpul sarcinii, relatează DPA, citată de Agerpres.
Van der Bij a scris un mesaj pe reţeaua Instagram: „Cu inimile îndurerate, împărtăşim ştirea devastatoare că bebeluşul nostru a murit în timpul sarcinii. Vă mulţumesc pentru afecţiune şi pentru sprijin. Elijah Raphael Gakpo, iubit mereu, întotdeauna fiul nostru”.
Într-o postare proprie, Gakpo, care a câştigat vineri cu naţionala Olanda împotriva Tunisiei, a scris: „Aceasta este o perioadă dificilă pentru familia noastră”.
„Vă rugăm respectuos să ne respectaţi intimitatea şi spaţiul. Vă mulţumesc pentru înţelegerea voastră”, a mai transmis Gakpo.
Gakpo, care a marcat două goluri pentru Oranje până acum la CM 2026, va juca în şaisprezecimi cu Olanda împotriva Marocului luni (marţi, 04:00, în România), la Monterrey (Mexic).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .