Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a demisionat miercuri, au declarat, potrivit Agerpres, surse din cadrul parlamentului ucrainean condus de Ruslan Stefanciuk.
Stefanciuk a precizat că demisia va fi supusă dezbaterii legislativului în curând, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că sunt în desfășurare modificări în guvern pentru a întări și obține rezultatele dorite pentru Ucraina.
Val de demisii în Ucraina
AFP a raportat că cel puțin șase oficiali politici ucraineni, inclusiv miniștri, au demisionat marți, iar un consilier prezidențial a fost demis înainte de anunțul unei remanieri majore a guvernului, după doi ani și jumătate de conflict cu Rusia.
Mai mulți miniștri și-au prezentat deja demisiile marți seara, în special cei responsabili de industriile strategice, respectiv Oleksandr Kamișin – responsabil pentru producția de armament, Denis Maliuska pentru justiție și Ruslan Strileț pentru mediu.
