În contextul unui val de caniculă, o verificare tehnică atentă înainte de a pleca la drum poate preveni defecțiuni serioase, inclusiv supraîncălzirea motorului pe distanțe lungi, relatează publicația elvețiană Blick, membră a trustului Ringier, conform Libertatea.
Potrivit lui Laurent Pignot, purtător de cuvânt al Touring Club Suisse (TCS), un control de rutină într-un service auto înainte de un drum lung este recomandat cu prioritate.
1. Lichidul de răcire și furtunurile motorului
Un nivel insuficient al lichidului de răcire poate duce rapid la supraîncălzirea motorului și chiar la oprirea bruscă a mașinii în trafic.
Pe timp de caniculă, componentele motorului se pot dilata, iar furtunurile pot deveni vulnerabile, mai ales la mașinile utilizate frecvent pe distanțe scurte. În astfel de cazuri, acestea se pot fisura în timpul unui drum lung, provocând scurgeri și defecțiuni grave.
Un control tehnic înainte de plecare poate identifica din timp eventuale probleme. Potrivit expertului citat, înlocuirea unui furtun deteriorat este o intervenție relativ ieftină și rapidă.
2. Nivelul uleiului și eventualele scurgeri
Un alt element esențial îl reprezintă verificarea nivelului de ulei și a posibilelor scurgeri din compartimentul motor.
Deși riscul de incendiu spontan este redus, acumularea de ulei în zonele fierbinți ale motorului sau alte depuneri inflamabile pot crea situații periculoase.
De aceea, orice semn de scurgere trebuie verificat înainte de plecare, pentru a evita avarii costisitoare sau incidente nedorite.
3. Lichidul de frână și solicitarea în trafic intens
În condiții de drum lung și frânări repetate, lichidul de frână se poate încălzi, ceea ce influențează performanța sistemului de frânare.
Verificarea acestui lichid înainte de plecare este importantă pentru menținerea siguranței în trafic, mai ales pe autostradă sau în zone aglomerate.
4. Anvelopele și presiunea aerului pe timp de caniculă
Temperaturile ridicate influențează direct presiunea din anvelope, care crește odată cu încălzirea asfaltului.
O presiune necorespunzătoare poate reduce aderența și crește riscul de explozie a pneurilor. De exemplu, o presiune setată corect la începutul primăverii poate crește semnificativ în timpul verii din cauza temperaturilor ridicate.
Specialiștii recomandă respectarea strictă a valorilor indicate de producător.
Siguranța pasagerilor, prioritate pe timp de caniculă
Autoritățile reamintesc și că este extrem de periculos să fie lăsați copii sau animale de companie în mașină pe timp de caniculă, chiar și pentru perioade scurte. Temperaturile din interiorul unui vehicul parcat la soare pot urca rapid la valori extrem de ridicate, devenind periculoase pentru viață.
Înainte de orice drum lung, o verificare tehnică atentă rămâne una dintre cele mai simple metode de prevenire a incidentelor și de asigurare a unui concediu fără probleme.
Val de căldură record în Europa: temperaturi istorice în mai multe țări
Valul de căldură care afectează Europa a adus sâmbătă noi recorduri de temperatură în Germania, Cehia şi Danemarca, relatează Agerpres.
Potrivit datelor provizorii ale Serviciului meteo german (DWD), în ţară s-a înregistrat sâmbătă un nou record în termometre.
Staţia meteo Drewitz (est) a înregistrat o temperatură de 41,5 grade Celsius în jurul orei locale 16.30, depăşindu-se recordul anterior de 41,3 grade Celsius, stabilit vineri la Saarbrücken (sud-vest), a declarat un purtător de cuvânt al DWD pentru AFP.
Cehia a consemnat, la rândul său, o temperatură maximă istorică de 40,6 grade Celsius sâmbătă la Doksany, la nord de Praga, potrivit serviciului meteorologic.
Recordul anterior data din anul 2012, când la Dobrichovice (sud-vest de Praga) s-au înregistrat 40,4 grade Celsius, a amintit agenţia meteorologică CHMI.
Puţin mai devreme sâmbătă, Institutul Meteorologic Danez a anunţat cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor meteorologice în această ţară: 36,6 grade Celsius.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .