Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi-au dat joi în mod oficial unda verde unui acord comercial negociat anul trecut cu SUA, care va putea astfel să intre în vigoare înaintea ultimatului stabilit de către preşedintele american Donald Trump la 4 iulie, relatează AFP, conform News.ro.
Ce implică
Parlamentul European (PE), a cărui aprobare era de asemenea necesară, a ratificat acordul comercial săptămâna trecută, după ce a negociat cu statele membre garanţiiîn vederea unei mai bune apărări a intereselor europene.
Statele membre au validat, la rândul lor, legislaţia care anulează taxe vamale aplicate în UE majorităţii produselor industriale şi agricole provenind din Statele Unite.
Acesta era principalul angajament pe care şi l-au asumat eurpoenii, vara trecută, la Turnberry, în Scoţia, în schimbul unei plafonări la 15% a taxelor impuse anul trecut de către preşedintele american importurilor europene.
Termen dat de SUA
Donald Trump a denunţat un proces de ratificare european prea lung şi le-a dat europenilor ultimatam până la 4 iulie – ziua marcării a 250 de ani de la înfiinţarea Statelor Unite – penru a-şi respecta acest angajament.
Clauze
Printr-un compromis negociat în mai cu statele membre UE, eurodeputaţii au obţinut o clauză de caducitate – ”sunset clause” -, care prevede expirarea automată a acrodului comercial în 2029, după sfârşitul mandatului lui Donald Trump, în cazul în care nu este prelungit până atunci.
Comisia Europeană (CE) poate, de asemenea, să suspende acest Pact Vamal, dacă Donald Trump nu anulează, până la sfârşitul anului, suprataxele de 50% pe care le-a impus anumitor produse care conţin fier sau aluminiu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .