Arcul lui Constantin, o arcadă impresionantă construită în perioada Romei antice lângă Colosseum, a suferit pagube în urma unei furtuni violente care a lovit capitala italiană, au confirmat autoritățile de conservare marți, conform Reuters.
Conform unei declarații pentru Reuters, Parcul Arheologic Colosseum a confirmat că monumentul a fost lovit de fulger.
Arcul de triumf a fost ridicat în secolul al IV-lea d.Hr. pentru a comemora victoria lui Constantin cel Mare – primul împărat roman convertit la creștinism – asupra rivalului său, Maxențiu. Cu o înălțime de aproximativ 25 de metri, se află în apropierea Colosseumului, un important obiectiv turistic.
Un turist citat de Reuters a povestit că „un fulger a lovit arcul chiar aici, apoi a lovit un colț și am văzut bucăți de piatră zburând”, arătând spre un bloc de piatră căzut la pământ. Imaginile video transmise de Reuters arată și alte blocuri de piatră și moloz împrăștiate în jurul monumentului, iar personalul parcului arheologic lucra pentru a le ridica.
Lucrările de restaurare tocmai începuseră
„Toate fragmentele au fost recuperate și securizate. Evaluarea pagubelor a început, iar analizele vor continua în dimineața următoare”, a comunicat Parcul Arheologic.
Arcul a fost afectat în partea sa sudică, unde lucrau de două zile la lucrările de conservare programate anterior, care se vor concentra acum și pe repararea daunelor, a adăugat instituția.
Accidentul a avut loc în timpul unei furtuni puternice care a doborât copaci și crengi, inundând mai multe străzi din capitala italiană. Agenția de protecție civilă a declarat că în centrul Romei au căzut 60 de litri de ploaie pe metru pătrat în mai puțin de o oră, echivalentul cantității de ploaie dintr-o lună obișnuită de toamnă.
Vremea neobișnuită a fost descrisă ca o „descărcare” de către primarul Romei, Roberto Gualtieri, referindu-se la un tip de furtună severă cu vânt puternic, care se crede că a fost cauza scufundării iahtului magnatului britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch în largul Siciliei, în urmă cu o lună. „Evenimentul care a afectat Roma este cu adevărat fără precedent, fiind atât de puternic și concentrat într-un interval de timp scurt și în anumite zone ale orașului, începând cu centrul istoric”, a declarat Gualtieri.
