Principalele burse europene au încheiat şedinţa de luni în creştere, investitorii reacţionând pozitiv la primele semnale venite din negocierile dintre Statele Unite şi Iran şi la perspectiva unei detensionări a situaţiei din Orientul Mijlociu, transmite CNBC citat de news ro
Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 0,7%, susţinut de aprecierea acţiunilor bancare şi a companiilor din turism.
La nivel naţional, indicele FTSE 100 din Marea Britanie a crescut cu 0,7%, iar indicele DAX din Germania a urcat cu 0,66%.
În schimb, indicele CAC 40 din Franţa a închis uşor în scădere, pierzând 0,1%.
Sectorul bancar a fost principalul motor al creşterilor, cu un avans de 1,6%, investitorii considerând că o eventuală reducere a tensiunilor geopolitice ar putea susţine activitatea economică şi pieţele financiare.
Acţiunile companiilor din turism şi transport au câştigat 1,2%, beneficiind de scăderea preţurilor petrolului şi de perspectivele unei reveniri a traficului aerian şi a călătoriilor internaţionale.
La polul opus, companiile din sectorul bunurilor de uz casnic şi cele din domeniul asigurărilor au avut performanţe mai slabe decât media pieţei.
Sentimentul pozitiv a fost alimentat şi de scăderea preţului petrolului după informaţiile potrivit cărora oficiali americani şi iranieni au convenit asupra unei foi de parcurs care ar putea conduce la un acord final în următoarele 60 de zile.
O reducere a riscurilor geopolitice în Orientul Mijlociu este văzută de investitori ca un factor favorabil pentru economia europeană, în special prin diminuarea presiunilor asupra costurilor energiei şi asupra inflaţiei.
În timp ce pieţele europene au închis pe verde, investitorii rămân atenţi la datele privind inflaţia din Statele Unite, care vor fi publicate în această săptămână şi care ar putea influenţa viitoarele decizii de politică monetară ale Rezervei Federale americane.






