Consiliul Naţional Extraordinar s-a desfăşurat în mod corect, cu respectarea tuturor prevederilor statutare, la virgulă, a transmis, vineri, deputatul PNL Robert Sighiartău, adăugând că sunt „nefondate” şi „fără acoperire juridică” acuzaţiile aduse de „unii dintre cei care se poziţionează constant împotriva conducerii partidului şi a deciziilor asumate”.
Sighiartău spune că Adrian Veștea nu a formulat o cerere oficială, scrisă, către Secretariatul General, privind amânarea Congresului PNL
El a precizat, în privinţa stabilirii Congresului pentru 21 iunie, că premierul desemnat Adrian Veştea nu a formulat o cerere oficială, scrisă, către Secretariatul General, privind amânarea acestuia.
„Câteva clarificări care privesc tabăra dezertorilor politici, cei care nu au curajul să se supună votului colegilor la alegerile de duminică. Consiliul Naţional Extraordinar de astăzi s-a desfăşurat în mod corect, cu respectarea tuturor prevederilor statutare, la virgulă.
În urma lucrărilor Consiliului Naţional Extraordinar, fiecare filială judeţeană a întocmit un proces-verbal semnat de membrii care au participat. Procesele-verbale au fost ulterior transmise Secretariatului General al partidului. De asemenea, la nivelul fiecărei organizaţii a funcţionat o Comisie de numărare a voturilor, formată din secretarul general al organizaţiei şi alte două persoane, care au transmis la finalul şedinţei procesul-verbal semnat către Secretarul General al PNL”, a scris Robert Sighiartău pe Facebook.
Potrivit lui Sighiartău, votul a fost unul deschis şi public, desfăşurat în „condiţii de deplină transparenţă”
Potrivit lui Sighiartău, votul a fost unul deschis şi public, desfăşurat în „condiţii de deplină transparenţă”, iar procesul de vot şi de centralizare a fost transmis video către participanţi, astfel încât toate etapele să poată fi urmărite în mod direct.
„Sunt acuzaţii nefondate formulate de unii dintre cei care se poziţionează constant împotriva conducerii partidului şi a deciziilor asumate, acuzaţii fără nicio acoperire juridică. Votul exprimat într-o majoritate covârşitoare, de peste 80%, demonstrează voinţa majorităţii membrilor CNC”, a arătat liberalul.
Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte solicitările privind modificarea datei Congresului, Adrian Vestea nu a formulat o cerere oficială către Secretariatul General printr-o adresă scrisă, ci şi-a exprimat această intenţie exclusiv printr-o postare publicată pe propria pagină de Facebook.
„Pasul următor este Congresul Extraordinar, care se va desfăşura, de asemenea, cu respectarea prevederilor statutare. Noi respectăm deciziile şi voinţa majorităţii colegilor şi nu punem la îndoială hotărârile adoptate în urma dezbaterilor. Liberalii serioşi dezbat în interior, îşi iau singuri deciziile, iar apoi respectă decizia majorităţii”, a mai scris Sighiartău.
Consiliul Naţional Extraordinar al PNL a decis, vineri, organizarea Congresului extraordinar al partidului pentru duminică, la ora 12:00, la Romexpo.
Un număr de 16 parlamentari liberali au deschis vineri o acţiune la Tribunalul Ilfov în care solicită suspendarea deciziilor luate de BPN al PNL pe 17 iunie privind convocarea unui Consiliu Naţional extraordinar pe 19 iunie şi a unui Congres extraordinar pe 21 iunie. Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii.
Reclamanţii sunt aceiaşi care au obţinut în timp record joi, tot la Tribunalul Ilfov, suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Naţional al PNL privind sancţionarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veştea.
Este vorba de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu.
Premierul desemnat Adrian Veştea a cerut joi organizarea Congresului pe 28 iunie, pentru a-şi putea pregăti candidatura la şefia partidului.






