Acasă Politică Ieșire surprinzătoare din partea lui Cătălin Predoiu, după ce și-a dat demisia...

Ieșire surprinzătoare din partea lui Cătălin Predoiu, după ce și-a dat demisia de la vârful PNL: de ce susține un Guvern cu mandat plin

0



Vicepremierul interimar Cătălin Predoiu afirmă, joi, că, urmare a lipsei unui guvern cu mandat deplin, România pierde şansa de a deveni un jucător esenţial pe ruta marilor coridoare de conectivitate, el arătând că riscă să piardă poziţionarea într-o generaţie de proiecte care vor defini circulaţia mărfurilor, energiei şi capitalului între Asia, Orientul Mijlociu şi Europa pentru multe decenii de aici înainte, relatează News.ro.

Poziția lui Predoiu

”România riscă să piardă trenul noii hărţi economice a Europei. Ca urmare a lipsei unui guvern cu mandat deplin, România pierde şansa de a deveni un jucător esenţial pe ruta marilor coridoare de conectivitate”, spune vicepremierul interimar Cătăllin Predoiu, ministrul de Interne, pe Facebook. 

 Predoiu arată că, în contextul competiţiei globale pentru dezvoltarea rutelor comerciale, energetice şi logistice, România se află într-un moment critic.

 ”Poziţia sa geografică – la intersecţia dintre Marea Neagră, Europa Centrală, Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud şi Asia Centrală – îi oferă oportunitatea de a deveni unul dintre principalele noduri de conectivitate ale continentului. Absenţa unui guvern stabil şi cu legitimitate politică deplină reduce capacitatea României de a negocia, promova şi implementa proiecte strategice exact într-un moment în care, la Bruxelles şi Washington, se redesenează harta coridoarelor eurasiatice. România riscă astfel, dacă nu poate fi ocolită, să rămână doar o ţară de tranzit periferică”, subliniază Cătălin Predoiu. 

 El menţionează că aşa-numitul „Middle Corridor” (Coridorul de Mijloc) reprezintă alternativa la rutele comerciale care traversează Rusia pentru a conecta Europa de Asia. Acest coridor leagă China şi Asia Centrală de Europa prin Marea Caspică, Caucaz şi Marea Neagră.

 ”România, prin Portul Constanţa, ar putea deveni principalul punct de intrare în sau ieşire din Uniunea Europeană pentru mărfurile care sosesc din sau pleacă spre Asia Centrală prin Azerbaidjan, Georgia şi Marea Neagră. De asemenea, creşterea interconectivităţii dintre România şi Bulgaria poate transforma România în ţara-cheie pentru transportul de mărfuri pe ramura sudică a acestui coridor, care continuă din Georgia prin Turcia şi Bulgaria. În prezent, din cauza deficitului de infrastructură şi a interconectivităţii insuficiente, o parte importantă a fluxurilor de transport este direcţionată din Bulgaria spre Ungaria prin Serbia, deşi aceasta nu este stat membru al Uniunii Europene. Chiar dacă această rută este mai lungă, ea poate fi traversată mai rapid în anumite condiţii logistice”, menţionează vicepremierul interimar. 

 Predoiu mai arată că, în paralel, proiecte precum cablul energetic submarin Georgia-România, la care doresc să se conecteze Azerbaidjanul şi state din Asia Centrală, pentru a furniza energie verde Europei, pot transforma ţara noastră într-o poartă de acces şi pentru fluxurile energetice din regiunea caspică.

 ”⁠Coridorul TRIPP (Trump Route for International Peace and Prosperity) – Acest coridor leagă Azerbaidjanul de Armenia şi de exclava azeră Nahicevan, fiind dezvoltat în urma înţelegerii istorice de pace semnate la Casa Albă la 8 august 2025. Acordul a fost facilitat de preşedintele american Donald Trump, care a mediat negocierile dintre Azerbaidjan şi Armenia şi a susţinut includerea unor componente economice şi de conectivitate menite să transforme normalizarea relaţiilor dintre aceste state într-un motor de dezvoltare regională”, explică Predoiu. 

 Ministrul interimar de Interne mai arată că, legat de aceste două coridoare, se poate observa o prezenţă americană tot mai importantă în Georgia în ultimele luni.

 ”Există investiţii americane în portul georgian Poti şi discuţii privind implicarea în dezvoltarea portului de mare adâncime de la Anaklia. Corespondentul natural al porturilor georgiene pe malul vestic al Mării Negre este Portul Constanţa”, arată Cătălin Predoiu. 

 Despre New Development Road (Golful Persic – Irak – Europa), Predoiu afirmă că este un coridor de transport aflat în construcţie prin Irak, care va conecta Golful Persic de Turcia, iar de acolo de Europa sau de Asia Centrală, prin Caucazul de Sud.

 ”În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi al riscurilor asociate Strâmtorii Hormuz, acest coridor capătă o importanţă strategică şi mai mare”, adaugă Predoiu.

.Vicepremierul interimar mai afirmă că ⁠IMEC (India – Middle East – Europe Economic Corridor) este un coridor susţinut de Statele Unite, care leagă India de Europa prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania şi Israel, scopul fiind reducerea dependenţei de rutele maritime tradiţionale care traversează Strâmtoarea Bab el-Mandeb şi Canalul Suez.

 ”În contextul aprofundării parteneriatului strategic şi economic dintre Uniunea Europeană şi India, acest coridor este considerat de multe state occidentale unul dintre cele mai importante proiecte geoeconomice ale următoarelor decenii”, precizează Predoiu. 

 Vicepremierul mai arată, despre ⁠Coridorul Vertical, că este un alt coridor susţinut de Uniunea Europeană şi Statele Unite, care leagă Marea Mediterană, prin Grecia, de Bulgaria, România, Ucraina şi Republica Moldova.

 ”Dincolo de particularităţile fiecărui proiect, există un element comun esenţial: toate aceste coridoare comerciale, energetice şi logistice converg în bazinul Mării Negre. România este singurul stat membru al Uniunii Europene care combină o poziţie strategică la Marea Neagră, un port de mare capacitate precum Constanţa, are Canalul Dunăre-Marea Neagră şi acces la Dunăre (cea mai ieftină autostradă trans-europeană), acces direct la piaţa unică europeană şi posibilitatea de a conecta fluxurile de mărfuri, energie şi date către Europa Centrală şi de Vest. Această combinaţie de avantaje geografice, economice şi politice este rară la nivel continental şi oferă României o oportunitate istorică de a deveni principalul hub de conectivitate dintre Europa, Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Pentru valorificarea acestei oportunităţi este însă nevoie de decizie politică, investiţii accelerate şi o prezenţă activă la masa negocierilor internaţionale”, explică Predoiu. 

Importanța

 El menţionează că, pe măsură ce aceste proiecte avansează, statele europene concurează pentru a deveni punctele de tranzit şi terminale ale fluxurilor logistice. Italia şi Franţa, de exemplu, şi-au desemnat câte un emisar special doar pentru IMEC.

 ”România nu pierde doar timp până la formarea unui nou guvern. Ea riscă să piardă poziţionarea într-o generaţie de proiecte care vor defini circulaţia mărfurilor, energiei şi capitalului între Asia, Orientul Mijlociu şi Europa pentru multe decenii de aici înainte. Middle Corridor, TRIPP, New Development Road, IMEC şi Coridorul Vertical reprezintă oportunităţi istorice de transformare a României într-un nod strategic continental. Fiecare zi de incertitudine politică reduce capacitatea României de a influenţa deciziile, de a atrage investiţii şi de a-şi consolida rolul geoeconomic în regiunea Mării Negre. În geopolitică, oportunităţile nu rămân disponibile la infinit: dacă România întârzie, alte noduri logistice din regiune vor absorbi fluxurile comerciale”, mai spune Predoiu. 

Demisia de la vârful PNL

Vă reamintim că C. Predoiu și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Acesta nu a părăsit însă partidul și își păstrează calitatea de membru PNL.

Potrivit acelorași surse, Predoiu este luat în calcul pentru a face parte din viitorul Guvern Veștea sau chiar pentru a prelua funcția de președinte al Senatului, în cazul în care demersul PSD și al liberalilor care susțin schimbarea actualei conduceri va avea succes și Mircea Abrudean va fi înlocuit.

În prezent, Cătălin Predoiu ocupă și funcția de vicepremier în Guvernul condus de Ilie Bolojan.

De-a lungul ultimelor săptămâni, el a spus că este în favoarea refacerii coaliției cu PSD, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură votată de PSD și AUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.