Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ beneficiază, prin intermediul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, de o investiţie cu fonduri europene nerambursabile de peste 27 de milioane de lei, destinată pacienţilor critici cu politraumă.
Managerul SJU Piatra-Neamţ, Alexandru Patraşcu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că proiectul prevede construcţia unei clădiri, ca extensie a Unităţii de Primiri Urgenţe, precum şi dotarea cu echipamentele medicale necesare, potrivit Agerpres.
„Proiectul nu prevede doar construcţia unei clădiri, ci se face şi dotarea care este foarte importantă. Sunt echipamente medicale dedicate unei echipe multidisciplinare pentru tratarea unui pacient critic. Se câştigă timp între anumite investigaţii sau până a intra în sala de operaţie, pentru că toate acestea sunt prevăzute în cadrul aceluiaşi obiectiv. Pacientul este investigat, pregătit şi operat în aceeaşi clădire. Se câştigă timpi importanţi la un pacient critic cu politraumă”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Piatra-Neamţ.
Proiectul este finanţat prin Programul „Sănătate” din Fondul European de Dezvoltare Regională şi trebuie implementat până în iulie 2028.






