Planurile de acţiune ale Comisiei Europene aferente luptei împotriva fraudei rămân adesea sub nivelul de ambiţie cerut de obiectivele strategiei antifraudă, iar raportarea privind eficacitatea strategiei pune accentul, în principal, pe stadiul punerii în aplicare, şi mai puţin pe rezultatele obţinute sau pe impactul efectiv, arată un raport publicat joi de Curtea de Conturi Europeană.
Între 2021 şi 2027, Comisia gestionează împreună cu statele membre ale UE un buget anual de până la 200 de miliarde de euro. Comisia şi autorităţile naţionale trebuie nu doar să se asigure că banii publici sunt cheltuiţi corect, ci şi să combată frauda şi alte activităţi ilegale, potrivit Agerpres.
Pe fondul creşterii bugetului UE, măsurile antifraudă au devenit şi mai importante, întrucât metodele de fraudă evoluează odată cu noile tendinţe ale criminalităţii. Inteligenţa artificială face schemele de fraudă mai ieftin de conceput, mai uşor de extins şi mai dificil de detectat, iar intensificarea activităţilor economice transfrontaliere în UE sporeşte complexitatea combaterii practicilor ilegale. În acest context, Comisia are nevoie de un cadru antifraudă solid şi de controale fiabile pentru a preveni frauda, a depista cazurile suspecte şi a corecta problemele atunci când apar.
„O strategie antifraudă pe hârtie nu este suficientă. Pentru a proteja eficient banii UE, Comisia Europeană trebuie să adopte o abordare mai ambiţioasă şi să se concentreze mai mult pe rezultate”, a declarat Ildiko Gall-Pelcz, membra Curţii responsabilă de acest audit.
Auditorii au constatat că rolurile din cadrul structurii antifraudă a Comisiei sunt, în general, clar definite. Totuşi, aceştia au remarcat că la nivel central ar trebui puse la dispoziţie mai multe informaţii pentru a consolida funcţia de supraveghere.
De asemenea, auditorii atrag atenţia că, deşi strategia antifraudă a Comisiei respectă principiile de bază ale gestionării riscurilor de fraudă, persistă unele deficienţe în evaluarea riscurilor. Sursele de informaţii relevante – inclusiv expertiza externă – nu au fost utilizate întotdeauna în mod sistematic, iar diferitele servicii ale Comisiei nu şi-au actualizat mereu la timp strategiile antifraudă. Din această cauză, este mai greu pentru Comisie să menţină o radiografie la zi a riscurilor de fraudă.
Planurile de acţiune de la nivelul instituţiei şi cele de la nivelul serviciilor acoperă întreaga gamă de eforturi de combatere a fraudei, punând un accent puternic pe prevenire şi detectare. Totuşi, legătura dintre obiective şi acţiuni nu este întotdeauna evidentă, numeroase acţiuni nu dispun de calendare clare sau de etape intermediare, iar nivelul general de ambiţie rămâne insuficient. Această situaţie îngreunează urmărirea în timp şi ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea măsurilor planificate de a atinge obiectivele stabilite.
Auditorii au identificat, de asemenea, deficienţe în monitorizare şi raportare. Comisia utilizează indicatori de calitate variabilă, ceea ce face dificilă măsurarea consecventă a progreselor şi a rezultatelor. În ansamblu, raportarea se concentrează mai mult asupra acţiunilor finalizate decât asupra realizării obiectivelor sau asupra impactului efectiv al măsurilor.
Combaterea fraudei este esenţială pentru ca banii UE să ajungă acolo unde trebuie şi să nu se piardă din cauza unor practici ilegale. Strategia antifraudă a Comisiei reprezintă unul dintre principalele instrumente din arhitectura mai amplă de protejare a bugetului UE, se menţionează în comunicat.
Cadrul de control intern al Comisiei din 2017 cere strategii antifraudă atât la nivelul general al instituţiei, cât şi la nivelul fiecărui serviciu. Împreună, aceste strategii formează o parte importantă a sistemului utilizat pentru protecţia bugetului UE.
Strategia antifraudă a Comisiei, adoptată în 2019 şi urmată de un plan de acţiune actualizat în 2023, arată cum intenţionează aceasta să prevină, să detecteze şi să combată frauda care afectează banii UE. Cu alte cuvinte, este vorba de principalul cadru de politică al Comisiei pentru combaterea fraudei legate de cheltuielile şi de veniturile UE.
