Acasă Știri externe Bruxellesul transmite un ultim avertisment Ucrainei: „Fără reformă, Kievul pierde fonduri UE!”

Bruxellesul transmite un ultim avertisment Ucrainei: „Fără reformă, Kievul pierde fonduri UE!”

0



Comisara europeană pentru extindere a UE, Marta Kos, a declarat că, în cadrul unei întâlniri în Rada Supremă de la Kiev, le-a transmis deputaților ucraineni un mesaj „clar” privind consecințele asupra bugetului naţional în cazul în care aceștia nu vor vota una dintre reformele din domeniul justiției, scrie EVROPEISKA PRAVDA, relatează Rador Radio România.

Termen dat Kievului

Potrivit Evropeiska Pravda, Kos a făcut această declarație, luni, în fața jurnaliștilor de la Kiev, comentând discuțiile purtate cu aleşii ucraineni. Comisara europeană a subliniat că, la întâlnirea din parlament, au participat și reprezentanți ai opoziției, deoarece, în opinia sa, „opoziția critică, de asemenea, face parte din procesul de aderare”.

Surse din Rada Supremă a precizat că, la întâlnirea cu Marta Kos, au participat reprezentanți ai conducerii tuturor grupurilor parlamentare, precum și ai comisiilor pentru integrare europeană, politică juridică, politică anticorupție și dezvoltare economică.

Kos a menționat că a ridicat în cadrul acestei întâlniri problema uneia dintre reformele prevăzute de programul Ukraine Facility, în legătură cu care Ucraina riscă să piardă o parte din finanțarea nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană.

„Astăzi, i-am avertizat foarte direct pe colegii din parlament că, în sistemul după care lucrăm, ”perioada de grație” (acordată pentru implementarea unei părți a reformelor) se apropie de sfârșit” – a declarat comisara, precizând că este vorba despre obligația Ucrainei de a modifica regulile privind verificarea declarațiilor de integritate ale judecătorilor.

„Dacă reforma privind declarațiile de integritate ale judecătorilor nu va fi adoptată până la sfârșitul lunii septembrie, atunci, câteva sute de milioane de euro vor fi pierdute. Pierdute definitiv, nu le vom putea transfera. Le-am spus direct parlamentarilor dumneavoastră acest lucru: pot să vă înțeleg (în privința dificultății implementării reformelor – n.r.), dar și noi avem propriile reguli. Statele membre ale UE alocă banii contribuabililor, iar noi trebuie să raportăm modul în care sunt cheltuiți” – a relatat comisara europeană.

Totuși, Marta Kos și-a exprimat speranța că reformele necesare vor fi implementate, iar Ucraina nu va pierde aceste fonduri. Ca exemplu, aceasta a invocat situația din septembrie, când deputații au adoptat mai multe reforme prevăzute de programul Ukraine Facility după explicațiile primite de la Bruxelles.

„Scrisoarea mea către Radă a permis realizarea unor progrese semnificative și, datorită acestui lucru, am putut transfera 2,8 miliarde de euro către bugetul Ucrainei” – a precizat Kos.

Evropeiska Pravda a relatat anterior despre această scrisoare, prin care Comisia Europeană a transmis Radei Supreme de la Kiev o listă de 11 legi a căror adoptare ar permite Ucrainei să primească finanțarea respectivă.

Ulterior, parlamentul a adoptat majoritatea acestor acte legislative.

Ucraina are două obiective restante majore

În cadrul programului Ukraine Facility, care prevede acordarea finanțării după implementarea reformelor, Ucraina are două obiective restante majore, care trebuiau îndeplinite în trimestrele I și II ale anului 2025. Unul dintre acestea prevedea majorarea numărului de judecători ai Curții Supreme Anticorupție (VAKS), iar celălalt era despre revizuirea declarațiilor de integritate ale judecătorilor.

Fiecare dintre aceste reforme ar urma să aducă la buget aproximativ 300 de milioane de euro sub formă de finanțare nerambursabilă.

Cu toate acestea, procesul de recrutare pentru VAKS se află în etapa finală, iar 22 de judecători și-au confirmat deja, în luna mai, capacitatea de a exercita actul de justiție. Prin urmare, se așteaptă ca acest obiectiv să fie recunoscut drept îndeplinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.