Secretatul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, arată faptul că se intră în faza lucrărilor finale pe Autostrada Moldovei, cea mai așteptată autostradă din România. Constructorul a început așternerea asfaltului, iar graficul de lucrări ne arată că până la finalul acestui an vom putea circula neîntrerupt pe 400 de kilometri de autostradă de la București până la Pașcani.
„ A început așternerea asfaltului pe tronsonul 3 al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani!
Încă o veste bună de pe șantierele Moldovei: constructorul a început turnarea asfaltului pe sectorul Mircești – Pașcani, un moment important care marchează intrarea proiectului într-o nouă etapă de execuție.
Pe această autostradă se construiește și nodul turbion
Pe cei 28 km ai acestui tronson vor fi așternute aproximativ 300.000 de tone de asfalt, în cadrul unei investiții complexe care include:
44 de poduri și pasaje;
4 spații de servicii;
3 noduri rutiere, dintre care și celebrul nod rutier de tip turbion de la Pașcani, unic în România, întins pe aproximativ 220 de hectare, care va realiza conexiunea dintre Autostrada Moldovei A7 și viitoarea Autostradă a Unirii A8.
Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 55%, iar finanțarea este asigurată prin PNRR – componenta de împrumut.
Românii vor putea circula pe 400 de kilometri de autostradă fără întreruperi
Ritmul de execuție este în creștere, iar la Ministerul Transporturilor urmărim îndeaproape progresul acestui șantier și plătim facturile către constructor în termen record, chiar și la 7-8 zile de la emitere. Obiectivul nostru este să finalizăm tronsonul până la sfârșitul anului.
Potrivit termenelor asumate de constructor, la finalul anului vom putea circula neîntrerupt pe aproape 400 km de autostradă, de la București până la Pașcani. La 5 ani de la obținerea finanțării europene prin PNRR, Autostrada Moldovei A7 este o realitate care aduce bunăstare, confort și siguranță pentru milioane de români.”, scrie Horațiu Cosma.