Acasă Știri externe Atac asupra unui tren de pasageri în Crimeea – Kremlinul acuză Ucraina de eforturilor de pace

Atac asupra unui tren de pasageri în Crimeea – Kremlinul acuză Ucraina de eforturilor de pace

0
Atac asupra unui tren de pasageri în Crimeea – Kremlinul acuză Ucraina de eforturilor de pace



Kremlinul a acuzat luni Ucraina de subminarea eforturilor menite să ducă la o soluţionare paşnică a conflictului, după ce forţele ucrainene ar fi atacat cu o dronă un tren de pasageri în peninsula Crimeea, aflată sub controlul Rusiei, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Kievul afirmă că forţele sale au lovit în noaptea de duminică spre luni două depozite de petrol din Crimeea, dar nu a răspuns deocamdată acuzaţiei ruse conform căreia armata ucraineană a bombardat un tren de pasageri.

Guvernatorul Crimeei pus de Moscova, Serghei Aksionov, declarase luni dimineaţă că o dronă ucraineană a lovit un tren în această peninsulă, omorându-l pe asistentul mecanicului de locomotivă. Trenul efectua o călătorie pe ruta Moscova-Simferopol.

”Pasagerii nu au fost răniţi”, a precizat Aksionov. Serviciile de transport feroviar în peninsula Crimeea au fost suspendate.

Toate trenurile de pe ruta menţionată au fost evacuate şi pasagerii şi-au continuat călătoria cu autobuzele, a anunţat compania feroviară Grand Service Express pe Telegram. Săptămâna trecută, autorităţile locale au anunţat că un atac cu dronă ucrainean asupra unui tren s-a soldat cu un mort şi doi răniţi.

Ucraina şi-a intensificat recent atacurile cu drone asupra teritoriilor ocupate şi Rusiei, ca represalii la bombardamentele zilnice ruseşti asupra teritoriului său.

Kievul le cere aliaţilor săi occidentali mai mult sprijin pentru a garanta aprovizionarea cu muniţie a sistemelor sale de apărare aeriană, în timp ce Rusia îşi continuă campania zilnică de bombardamente împotriva Ucrainei.

Eforturile diplomatice de a ajunge la o soluţionare negociată a conflictului care durează de peste patru ani au ajuns în prezent într-un impas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.