Operațiunea JUPITER se desfășoară în forță în toată România. Peste 30 de percheziții au avut loc în două județe. 19 oameni au fost vizați de oamenii legii.
Acuzațiile care li se aduc suspecților
Potrivit Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, au pus în executare, luni, 31 de mandate de percheziţie domiciliară, scrie News.ro.
”Acestea au vizat documentarea activităţii infracţionale a 19 persoane, cercetate pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj şi uz de armă fără drept”, a arătat sursa citată.
Percheziţiile au avut loc în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, jandarmilor grupărilor mobile de jandarmi Cluj-Napoca şi Târgu Mureş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bistriţa-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu privire la infracţiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj, uz de armă fără drept, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi a participaţiei penale.