Acasă Economie Electro-Alfa International raportează un profit net de 6,2 milioane de lei în primul trimestru din 2026

Electro-Alfa International raportează un profit net de 6,2 milioane de lei în primul trimestru din 2026

0
Electro-Alfa International raportează un profit net de 6,2 milioane de lei în primul trimestru din 2026



Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor de servicii EPC şi IT, listat la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat un profit net de 6,2 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 2,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, potrivit unui comunicat al companiei, transmis joi AGERPRES.

Veniturile totale ale companiei au ajuns la 135,1 milioane de lei, un plus de 12,2% faţă de T1 2025, iar EBITDA a înregistrat un avans de 2% cifrându-se la 10,6 milioane de lei.

Rezultatele înregistrate în primul trimestru de Electro-Alfa International au fost susţinute de proiectele de infrastructură şi energie regenerabilă derulate, de exporturile şi participarea la proiecte internaţionale derulate prin licitaţii, inclusiv prin livrări dedicate reconstrucţiei energetice a Ucrainei, precum şi de producţia de echipamente electrice de joasă şi medie tensiune. Exporturile reprezintă 26,2% din totalul veniturilor înregistrate de companie în primul trimestru.

„Primul trimestru al anului 2026 confirmă dezvoltarea continuă a companiei, susţinută de investiţiile pe termen lung în capacităţile de producţie, capitalul uman şi relaţiile cu clienţii. Evoluţia veniturilor şi a profitabilităţii faţă de anul anterior reflectă dezvoltarea continuă a portofoliului şi mixul de proiecte realizate în această perioadă. În acelaşi timp, dinamica segmentelor de activitate şi a marjelor din primele trei luni din acest an este influenţată de structura, calendarul livrărilor şi al lucrărilor de execuţie EPC. În urma listării companiei la bursă, intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare cu o poziţie financiară consolidată semnificativ, care ne oferă flexibilitatea de a susţine investiţii viitoare, de a ne extinde capacităţile operaţionale, de a viza proiecte complexe şi de a evalua oportunităţi strategice care ne pot consolida poziţia de-a lungul lanţului valoric din energie şi infrastructură. Oportunităţile viitoare rămân semnificative, iar noi suntem pregătiţi să continuăm dezvoltarea pe termen lung a companiei”, a declarat Ştefan Petrea, CEO al Electro-Alfa International.

Capitalurile proprii totale ale Electro-Alfa Internaţional, la finalul primului trimestru din acest an, erau de 764,6 milioane de lei.

Segmentul Producţie/Fabrici a continuat să aibă principala contribuţie la cifra de afaceri şi profitabilitatea Electro-Alfa International, cu venituri externe de 89,9 milioane de lei în T1 2026, în creştere cu 24% faţă de anul precedent. Segmentul a înregistrat un profit din exploatare de 4,6 milioane de lei, comparativ cu 7 milioane de lei în T1 2025, şi a beneficiat de cererea susţinută pentru echipamente electrice de joasă şi medie tensiune, inclusiv din export.

Segmentul de Servicii EPC a generat venituri externe de 45,1 milioane de lei în T1 2026, comparativ cu 47,7 milioane de lei în T1 2025, în timp ce profitul din exploatare a crescut semnificativ, la 3,3 milioane de lei, de la 0,8 milioane de lei în perioada comparabilă a anului anterior.

Îmbunătăţirea profitabilităţii reflectă momentul recunoaşterii costurilor cu subcontractorii pe parcursul trimestrului, în timp ce segmentul a continuat să susţină modelul de business integrat al companiei prin realizarea de proiecte de infrastructură şi energie regenerabilă.

Segmentul de Servicii IT, reprezentat de activitatea filialei Alfa Factory Software, a generat venituri externe de 0,2 milioane de lei, în linie cu performanţa înregistrată în T1 2025. Segmentul a înregistrat o pierdere din exploatare de 0,2 milioane de lei, evoluţie ce reflectă etapa incipientă de dezvoltare şi faza iniţială a investiţiilor în capacităţi legate de dezvoltarea software şi inteligenţa artificială.

Acţiunile Electro-Alfa International se tranzacţionează pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti din data de 3 martie 2026, sub simbolul bursier EAI. Compania a încheiat cu succes, în februarie 2026, un IPO în valoare de de 544,3 milioane de lei.

Electro-Alfa International este o companie cu acţionariat majoritar românesc, unul dintre principalii jucători în domeniul echipamentelor electrice de medie şi joasă tensiune, al proiectelor EPC (Inginerie, Achiziţii şi Construcţii) şi al soluţiilor de eficienţă energetică. Cu o experienţă de 35 de ani, Electro-Alfa International este implicată activ în modernizarea infrastructurii critice din sectoare precum distribuţia de energie electrică, transportul feroviar, industria nucleară şi energia regenerabilă. Compania operează patru unităţi de producţie de ultimă generaţie, cu o suprafaţă totală de 25.000 mp, are propriul centru de cercetare şi dezvoltare şi colaborează cu peste 500 de clienţi la nivel naţional şi internaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.