Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a revenit astăzi în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Vânătorii Mici, județul Giurgiu.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la slujbă, iar la final a vorbit despre semnificațiile Evangheliei acestei duminici.
„Este o duminică cu semnificație aparte, pentru că, în primul rând, pentru noi, ca teologi, glasul Evangheliei de astăzi a sunat atât de actual.
Mântuitorul spune: «Atâta timp cât am fost în lume, i-am păzit în numele Tău. Nu Mă rog să-i iei pe ei din lume», referindu-Se la apostoli, «ci să-i păzești pe ei de cel viclean».
Rugăciunea mai presus de lume a Mântuitorului se referă și la noi, cei care suntem urmași ai apostolilor Domnului, și ne face să conștientizăm încă o dată că noi, ca clerici, ar trebui să fim sarea lumii, cei care, prin glasul Evangheliei, rostesc cuvintele vieții celei veșnice”, a spus PS Ambrozie.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Ambrozie i-a oferit părintelui paroh Gabriel Cucu mai multe daruri.
„Mulțumim Preasfințitului Părintelui nostru Ambrozie că, în Duminica a șaptea după Paște, am primit vizita pastorală a dânsului și ne-am bucurat de slujirea arhierească, alături de ceilalți coslujitori ai Episcopiei noastre și ai Protoieriei noastre. A adus astăzi aminte de Sinodul I Ecumenic și de rugăciunea lui Iisus. Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne întărească în credință, să ne călăuzească pașii și să rostim tot timpul, cu credință în Hristos, rugăciunea Sa”, a spus părintele paroh.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1853.






