Evenimentul de la Mănăstirea Comana a reunit profesori universitari, cercetători, teologi și specialiști în arhivistică și biblioteconomie din mai multe centre academice și instituții culturale din țară. În deschiderea lucrărilor, părintele Silviu Constantin Nedelcu a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
„Astăzi are loc prima ediție a conferinței naționale «Teologie, Istorie, Arhivistică, Biblioteconomie», care continuă o frumoasă tradiție a organizării manifestărilor științifice și culturale aici, la Mănăstirea Comana. Le aduc mulțumiri, pe această cale, în primul rând Preasfințitului Părinte dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, pentru binecuvântarea acordată de a organiza acest eveniment la Mănăstirea Comana, apoi părintelui stareț, arhimandrit dr. Mihail Muscariu, și tuturor partenerilor noștri.”, a declarat părintele Silviu Constantin Nedelcu.
Lucrările conferinței au fost structurate în trei secțiuni dedicate teologiei, istoriei și arhivisticii, respectiv biblioteconomiei.”
„Cuvintele «cult» și «cultură» fac parte din aceeași familie semantică, iar acest lucru cred că este cel mai bine întâlnit în spiritualitatea monahală ortodoxă. În mănăstirile noastre, istoria națională s-a împletit de multe ori cu nevoințele celor care au fost întraripați de dumnezeiescul dor. Anul acesta, conferința națională organizată la Mănăstirea Comana, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, episcopul nostru, a căpătat o nouă arhitectură: teologie, istorie, arhivistică și biblioteconomie. Părintele consilier Silviu Constantin Nedelcu s-a străduit foarte mult să adune comunicări și autori care să aducă lumini noi în cercetarea despre cartea veche și despre tot ceea ce înseamnă istoria și spiritualitatea ortodoxă.”, a precizat arhimandritul Mihail Muscariu.
Participanții au susținut comunicări științifice și au discutat despre importanța valorificării patrimoniului documentar și cultural bisericesc, precum și despre rolul cercetării teologice și istorice în societatea contemporană.
„Conferința de astăzi ridică, într-adevăr, aceste aspecte legate de patrimoniul cultural și spiritual al României, de modul în care trebuie să ne raportăm la el, astfel încât generațiile tinere să înceapă să găsească timp pentru a citi, să cunoască frumusețea lecturii și importanța scrierilor vechi în cultura și spiritualitatea noastră. Aș spune că primii care trebuie să-i atragă pe tinerii noștri către lectură sunt, în primul rând, părinții.”, a adăugat deputatul Silviu Feodor.
În pauza conferinței a fost organizat un târg de carte, iar la final participanții au vizitat Mănăstirea Comana și Muzeul așezământului monahal.






