Un conflict izbucnit pe o stradă din municipiul Constanța, după ce doi copii se jucau cu mingea în apropierea unei locuințe, s-a încheiat cu reținerea unui bărbat de 52 de ani. Acesta este acuzat că și-ar fi amenințat vecinii, s-ar fi agresat fizic cu aceștia și ar fi folosit un pistol de tip airsoft, în urma incidentului unul dintre bărbați ajungând la spital pentru îngrijiri medicale.
Cum a izbucnit conflictul
Poliţia a transmis, joi seară, că din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că suspectul, pe fondul unui conflict generat de doi minori care s-ar fi jucat cu o minge în apropierea curţii sale, în municipiul Constanţa, ar fi intrat în scandal cu părinţii copiilor, i-ar fi ameninţat pe aceştia şi s-ar fi agresat fizic reciproc, distrugând apoi parbrizul autoturismului unuia dintre părinţi, informează Agerpres.
“De asemenea, bărbatul ar fi folosit o armă de tip airsoft, cu care ar fi tras mai multe bile, unele dintre acestea nimerindu-i pe doi bărbaţi (părinţii celor doi minori), de 36, respectiv 38 de ani. Bărbatul de 36 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
Polițiștii au emis formulare de evaluare a riscului
Conform prevederilor legale, persoanelor în cauză le-a fost pus în vedere că au dreptul de a solicita ordin de protecţie provizoriu, fiind completate formularele de evaluare a riscului, reieşind că nu există risc iminent ca viaţa, sănătatea sau integritatea fizică să le fie puse în pericol.
Totodată, persoanelor vătămate le-au fost puse la dispoziţie cereri privind emiterea unui ordin de protecţie de către instanţa de judecată.
Bărbatul urmează să fie prezentat procurorului
Bărbatul de 52 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând să fie prezentat vineri procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru luarea unei măsuri preventive.






