New York Knicks a reuşit una dintre cele mai mari reveniri din istoria playo-ff-urilor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), învingând-o pe Cleveland Cavaliers cu 115-104, după prelungiri, marţi. în faţa propriului public, în primul meci al finalei Conferinţei de Est, informează AFP, citat de Agerpres.
După ce a fost condusă cu 22 de puncte cu aproape opt minute rămase din timpul regulamentar, New York Knicks a găsit resursele pentru a forţa prelungirile şi, în cele din urmă, de a învinge, condusă de Jalen Brunson, autor a 38 de puncte (15 aruncări reuşite din 29), dintre care 15 în al patrulea sfert.
La nouă zile după o calificare rapidă împotriva formaţiei Philadelphia 76ers, New York Knicks a dominat-o pe Cavaliers în ultimele 12 minute de joc, validând a doua cea mai mare revenire câştigătoare într-un al patrulea sfert din play-off-uri începând din 1997 (după LA Clippers).
Cleveland Cavaliers, campioană NBA în 2016, dispută prima finală de conferinţă din 2018, de la a doua trecere prin efectiv a superstarului LeBron James.
Meciul al doilea al seriei, ce se dispută după sistemul cel mai bun din şapte partide, va avea loc joi, tot la New York.






