Acasă Sport Mihai Covaliu: 'Ana Bărbosu ar putea concura la Jocurile Olimpice de la...

Mihai Covaliu: 'Ana Bărbosu ar putea concura la Jocurile Olimpice de la Los Angeles'

0



Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, luni, la sediul COSR, că gimnasta Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu de Agenţia Internaţională de Testare (ITA), ar putea avea şanse să concureze la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, chiar dacă pedeapsa pentru absenţa de la testările antidoping va deveni definitivă.

„O suspendare definitivă nu va fi nicidecum un final de carieră pentru ea. Eu sunt convins că ea mai are multe de spus în gimnastică şi aş folosi chiar Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, ca o bună motivaţie pentru a reveni şi pentru a arăta că lucrurile s-au întâmplat din neglijenţă, din neatenţie. Dar s-au întâmplat, nu putem nega lucrul acesta. Şi că a trecut, că are puterea aceasta să treacă peste acest moment şi să demonstreze chiar acolo, în Statele Unite, că este o sportivă de valoare şi că poate trece peste acest moment. Din ceea ce am calculat noi, va fi exact în termenul limită, astfel încât se va termina suspendarea şi ea va putea să facă pregătire şi poate, acum nu putem spune cu certitudine, echipa de gimnastică să se poată califica la Jocurile Olimpice”, a declarat Covaliu.

Ce se întâmplă cu gimnasta

Oficialul COSR a precizat că sportiva are nevoie de susţinere pentru a depăşi momentele grele.

„Se ţine legătura cu Ana, este într-o perioadă în care are nevoie de suport. Sunt unele mesaje din presă care nu-i fac bine, dar ştim că într-o situaţie de genul ăsta, lucrurile sunt nuanţate, ca să nu spunem complicate. Cred că ea va trece peste acest moment, deşi este dificil, este greu. Dar ea va găsi acea forţă, pentru că este o sportivă care e obişnuită cu momentele dificile din antrenament, din competiţie, şi atunci este un alt fel de moment dificil prin care trebuie să treacă”, a mai spus Covaliu, potrivit Agerpres.

Covaliu a precizat totodată că există o variantă prin care sportiva să aibă totuşi permisiunea de a se antrena.

„Aici este o discuţie. Ei au analizat, mă refer la sportiv, avocat şi toţi cei care au conlucrat la proiectul mutării ei acolo la universitate. Nu vă pot spune acum exact cum va decurge această situaţie vis-a-vis de pregătirea ei. În momentul în care verdictul va fi clar, lucrăm acum în paralel pentru a identifica modalităţi de a continua pregătirea. E puţin dificil, trebuie să respectăm nişte regulamente, care trebuie respectate de către toţi sportivii, dar am ajuns într-o situaţie de genul acesta, trebuie să vedem care sunt rezolvările”, a explicat acesta.

Atac la Federaţia Română de Gimnastică

Preşedintele COSR consideră că Federaţia Română de Gimnastică ar fi trebuit să fie mai implicată atunci când Ana Maria Bărbosu a ajuns la două absenţe de la testările antidoping.

„De ce a lipsit? A spus clar, că din cauza mutării în Statele Unite, a emoţiilor, a programului un pic diferit faţă de ce a avut aici în România. Se pot întâmpla şi lucruri de genul ăsta. Eu am spus-o şi o repet, aici federaţia, forul care coordonează pregătirea sportivilor, care ţine legătura cu antrenorii, ţine legătura cu tot ceea ce înseamnă cei care sunt implicaţi în programul unui sportiv, putea să facă mai mult, putea să se intereseze mai îndeaproape de faptul că se întâmpla să ajungă să aibă două ‘missed test-uri’. E clar că în momentul acela este un semnal de alarmă foarte, foarte mare şi tu atunci trebuie să te implici şi să-ţi iei toate măsurile, astfel încât să nu existe un al treilea. Acum suntem în situaţia de faţă, are suportul avocaţilor pe care universitatea i-a pus la dispoziţie, sunt avocaţi cu experienţă, are suportul, familiei, asta este clar, şi cred că acum în al 12-lea ceas are şi suportul Federaţiei Române de Gimnastică. Şi suportul din partea noastră este nediscutabil şi nenegociabil”, a adăugat Covaliu.

Ana Bărbosu a fost suspendată provizoriu

Gimnasta română Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu de Agenţia Internaţională de Testare (ITA), din cauza încălcării regulamentului antidoping, respectiv trei abateri de la furnizarea localizării într-o perioadă de 12 luni.

Gimnasta, studentă la Universitatea Stanford din California, a cerut ca acest caz să fie trimis spre judecare Tribunalului de Arbitraj – Divizia de Antidoping Sportiv, unde sportivii au oportunitatea de a furniza explicaţii şi probe legate de cele trei abateri de localizare.

Conform regulamentelor antidoping, sportivii de performanţă sunt obligaţi să anunţe în aplicaţia ADAMS domiciliul sau locul unde se află timp de 60 de minute în fiecare zi pentru ca agenţii să poată efectua teste inopinate. Se consideră abatere dacă un sportiv nu este găsit la locaţia anunţată în interval de 60 de minute. Trei astfel de abateri de la regulamentul antidoping pe parcursul unui an calendaristic duc la sancţionarea sportivului, chiar dacă acesta nu are niciun test pozitiv.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că suspendarea provizorie a gimnastei Ana Maria Bărbosu de către Agenţia Internaţională de Testare (ITA) reprezintă pentru sportul românesc un moment dificil şi neplăcut, care trebuie să reprezinte totodată un semnal pentru federaţii în ceea ce priveşte educaţia sportivilor.

Conform declaraţiilor făcute anterior de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Ana Maria Bărbosu riscă până la doi ani de suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.