O descoperire despre obezitate schimbă modul în care este înţeles metabolismul grăsimilor. Cercetătorii au identificat un nou mecanism care influenţează funcţionarea ţesutului adipos.
Ţesutul adipos nu are doar rolul de a depozita energie, ci participă activ la reglarea metabolismului. Un nou studiu arată că o proteină cunoscută de zeci de ani pentru rolul său în eliberarea grăsimilor din depozitele energetice ale organismului are şi o funcţie complet diferită în interiorul celulelor adipoase. Descoperirea ar putea schimba modul în care sunt înţelese obezitatea şi alte boli metabolice.
O echipă de cercetători de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Metabolice (I2MC) al Universităţii din Toulouse a descoperit că lipaza sensibilă la hormoni (HSL) are un rol important în nucleul celulelor adipoase, nu doar la nivelul depozitelor de grăsime.
Rezultatele au fost publicate în revista Cell Metabolism.
HSL este cunoscută încă din anii 1960 ca enzimă implicată în descompunerea trigliceridelor. În perioadele de post sau între mese, hormonii precum adrenalina activează această proteină pentru a elibera acizii graşi din ţesutul adipos, astfel încât organismul să îi poată folosi drept sursă de energie.
Până acum, cercetătorii considerau că acesta este principalul rol al HSL. Noul studiu arată însă că proteina este prezentă şi în nucleul adipocitelor, celulele care formează ţesutul adipos. Nucleul reprezintă centrul de control al celulei şi conţine ADN-ul, fiind implicat în reglarea activităţii genetice.
Cercetătorii au observat că HSL din nucleu interacţionează cu numeroase alte proteine şi participă la procese care menţin funcţionarea normală a ţesutului adipos. Potrivit autorilor, proteina contribuie la păstrarea unui volum optim de ţesut adipos şi la menţinerea sănătăţii adipocitelor.
Studiul oferă şi o explicaţie pentru o observaţie care i-a surprins pe cercetători în ultimii ani. În mod teoretic, absenţa HSL ar fi trebuit să împiedice degradarea grăsimilor şi să favorizeze obezitatea. În realitate, atât la şoareci, cât şi la oameni cu mutaţii ale genei HSL, s-a observat apariţia lipodistrofiei, o afecţiune rară caracterizată prin pierderea ţesutului adipos sănătos, transmite News.
Deşi obezitatea şi lipodistrofia par afecţiuni opuse, ele pot duce la complicaţii similare. În ambele situaţii, ţesutul adipos nu mai funcţionează normal, ceea ce poate favoriza rezistenţa la insulină, diabetul zaharat de tip 2, steatoza hepatică, inflamaţia şi bolile cardiovasculare.
Autorii studiului au vrut să înţeleagă de ce lipsa HSL determină degradarea ţesutului adipos, şi nu acumularea acestuia. Analizele au arătat că HSL din nucleu pare să regleze procese importante pentru funcţionarea celulei, inclusiv activitatea mitocondriilor şi matricea extracelulară, structura care susţine ţesuturile.
Mitocondriile sunt responsabile de producerea energiei în celule, iar matricea extracelulară contribuie la menţinerea structurii şi integrităţii ţesuturilor. Dereglările acestor sisteme au fost asociate anterior cu obezitatea şi bolile metabolice.
Cercetătorii au mai observat că localizarea HSL în interiorul celulei se modifică în funcţie de starea metabolică a organismului. În timpul postului, adrenalina activează HSL şi determină ieşirea acesteia din nucleu pentru a participa la mobilizarea grăsimilor – eliberarea grăsimilor din depozitele energetice ale organismului. În schimb, la şoarecii obezi hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi, nivelul HSL din nucleu a crescut.
Potrivit studiului, deplasarea proteinei pare să fie controlată de căi de semnalizare care implică moleculele TGF-β şi SMAD3, cunoscute pentru rolul lor în inflamaţie, remodelarea ţesuturilor şi bolile metabolice.
Autorii au identificat şi interacţiuni între HSL din nucleu şi proteine implicate în expresia genelor şi procesarea ARN-ului, ceea ce sugerează că proteina poate influenţa direct funcţionarea adipocitelor la nivel genetic.
„HSL este cunoscută încă din anii 1960 ca enzimă care mobilizează grăsimile. Acum ştim că are şi un rol esenţial în nucleul adipocitelor, unde contribuie la menţinerea sănătăţii ţesutului adipos”, a declarat Dominique Langin, coordonatorul studiului, citat într-un comunicat.
Autorii consideră că descoperirea ar putea contribui la înţelegerea motivelor pentru care unele tratamente împotriva obezităţii au rezultate limitate. Multe terapii actuale urmăresc în principal reducerea masei de grăsime, însă studiul sugerează că menţinerea funcţiei normale a ţesutului adipos poate fi la fel de importantă.
Rezultatele apar într-un context în care obezitatea continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate la nivel mondial, fiind asociată cu un risc crescut de diabet, boli cardiovasculare, AVC (accident vascular cerebral), apnee în somn şi unele tipuri de cancer.
