Sănătatea animalelor şi politicile de prevenire a pandemiilor transmise de animale sunt subfinanţate în mod cronic şi periculos, chiar dacă 60% din bolile infecţioase umane cunoscute îşi au originea la animale, a avertizat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OMSA) în raportul său anual de miercuri, transmite AFP, citat de Agerpres.
Gripa aviară, febra aftoasă, dermatoza nodulară sunt doar o parte din aceste afecţiuni, iar situaţia este chiar mai urgentă decât era acum un an, spune OMSA, care are 183 de membri şi colaborează cu agenţiile ONU.
Perioada acoperită de cel de-al doilea raport al organizaţiei (ianuarie 2025-martie 2026) exclude orice menţiune a hantavirusului, care este potenţial transmis de rozătoare.
Însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ne reaminteşte că multe pandemii „îşi au originea în perturbări ecologice continue, unde speciile stresate de defrişări, pierderea habitatului sau invadarea umană devin surse de boli emergente, aducând oamenii şi fauna sălbatică – în special ţânţarii, rozătoarele şi liliecii – într-un contact mai strâns”.
„Riscul crescut de transmitere a bolilor între animalele sălbatice, oameni şi animalele domestice ameninţă sănătatea tuturor. Acest lucru necesită acţiuni urgente, intersectoriale”, susţine organizaţia.
Se observă că aproximativ 60% din bolile infecţioase umane cunoscute îşi au originea la animale, iar 75% din noii agenţi patogeni umani detectaţi în ultimele decenii au origine animală.
Cu toate acestea, sistemele concepute pentru a preveni următoarea criză – supravegherea bolilor animalelor, personalul veterinar, programele de vaccinare şi capacitatea laboratoarelor – primesc mai puţin de 0,6% din cheltuielile globale pentru sănătate, subliniază OMS.
OMS critică bugetele în scădere, în special pentru ajutorul public pentru dezvoltare şi cele dedicate prevenţiei, în ciuda beneficiilor enorme ale unor astfel de acţiuni.
Serviciile veterinare primesc în medie doar 0,05% din produsul intern brut (PIB) naţional, potrivit OMS, care afirmă că ar fi nevoie de doar 2,3 miliarde de dolari pe an pentru a aduce aceste servicii la standardele internaţionale în 91 de ţări – mai puţin de 0,05% din costul COVID-19 într-un singur an.
Această subinvestiţie are şi un cost pentru sectorul zootehnic, pierderile anuale (pierderi de producţie, oportunităţi ratate, interdicţii de export) depăşind 20% din producţia animală din cauza bolilor.
Cinci miliarde de dolari ar fi necesari anual pentru a consolida biosecuritatea la nivelul fermelor, adaugă organizaţia, care pledează şi pentru vaccinare, subiectul primului său raport, şi pentru o supraveghere coordonată sporită între ţări. „Este o alegere politică”, conchide OMSA.
