Sorana Cîrstea (27 WTA şi cap de serie 26) o întâlnește în turul următor pe Jelena Ostapenko, locul 36 mondial. Letona a trecut de rusoaica Anna Kalinskaia, favorită 22, scor 6-1, 6-2, în 70 de minute.
Cele două sportive s-au mai întâlnit de 7 ori, letona a câştigat patru meciuri, iar sportiva din România impunându-se în trei.
Ultima întâlnire a avut loc în ianuarie, în turul doi la turneul de la Brisbane, când s-a impus Sorana, scor 6-2, 7-6 (5).
Românca este pentru a cincea oară prezentă în sferturile unui turneu de categorie WTA 1000 și pentru prima oară la Roma.
Sorana Cîrstea a învins-o pe Linda Noskova în optimi
Sorana Cîrstea a avut o prestație solidă din nou, după ce în turul anterior a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, liderul mondial. Sportiva română a închis meciul cu Noskova, a 13-a jucătoare a lumii, după o oră și 22 de minute, cu scorul de 6-2, 6-4.
Cîrstea a dominat în special la retur și pe primul serviciu, reușind să concretizeze toate cele patru mingi de break avute. A servit șase ași și a comis doar două duble greșeli, în timp ce Noskova a avut șapte duble greșeli. Românca a câștigat 82,8% dintre punctele jucate cu primul serviciu.






