Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că România rămâne vulnerabilă în fața evaluărilor agențiilor internaționale de rating și spune că o eventuală deteriorare a situației economice ar putea determina convocarea unui comitet de rating cu „consecințe extrem de grave” pentru țară.
Declarațiile vin după discuțiile purtate de oficialii Ministerului Finanțelor cu reprezentanții S&P Global Ratings, dar și cu celelalte mari agenții de rating, într-un context marcat de presiuni fiscale și instabilitate politică.
Nazare: „Este esențial să comunicăm clar ce vrem să facem ca țară”
Alexandru Nazare a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că întâlnirea cu reprezentanții S&P a fost una pozitivă.
„La finalul săptămânii am avut o discuţie foarte bună cu S&P, împreună cu echipa Ministerului Finanţelor, care a urmat dialogurilor din ultimele zile cu celelalte agenţii de rating”, a transmis ministrul.
Acesta susține că România trebuie să transmită un mesaj clar privind direcția economică.
„În actualul context intern şi internaţional, este esenţial să comunicăm clar ce vrem să facem ca ţară, dincolo de dezbaterile politice ale acestei perioade”, a afirmat Nazare.
„Ceea ce ne-a lipsit a fost consecvența”
Ministrul interimar al Finanțelor consideră că problema majoră a României în ultimii ani a fost lipsa unor politici coerente și predictibile.
„Ceea ce ne-a lipsit în ultimii ani a fost consecvenţa unor politici coerente, capabile să asigure sustenabilitatea economică pe termen mediu şi lung”, a declarat Alexandru Nazare.
Potrivit acestuia, agențiile de rating urmăresc în principal capacitatea autorităților de a continua reformele și investițiile asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și celelalte programe europene.
„Exact acest lucru este urmărit astăzi de agenţiile de rating: voinţa şi capacitatea autorităţilor de a continua reformele şi investiţiile asumate prin Planul Fiscal pe termen mediu, PNRR şi Programul SAFE”, a explicat ministrul.
Nazare: acces la finanțare mai ieftină și deficit sub control
Șeful Finanțelor spune că menținerea disciplinei fiscale este esențială pentru reducerea costurilor de finanțare ale României.
„Atingerea acestor obiective înseamnă acces la finanţare mult mai ieftină — granturi şi împrumuturi pe termen lung, la costuri semnificativ mai reduse decât cele din pieţele financiare”, a transmis acesta.
Nazare afirmă că măsurile adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan au contribuit la îmbunătățirea execuției bugetare.
„Măsurile adoptate anul trecut, disciplina fiscală şi colectarea mai bună a veniturilor, într-un context macroeconomic dificil, au contribuit la o execuţie bugetară foarte bună în primul trimestru: un deficit de aproximativ 1% din PIB, la mai puţin de jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a afirmat ministrul.
Avertisment privind evaluările Fitch, Moody’s și S&P
Alexandru Nazare avertizează însă că România rămâne într-o zonă sensibilă, având perspectivă negativă asociată ratingului de țară.
„Nu trebuie însă să ignorăm faptul că România rămâne vulnerabilă prin perspectiva negativă asociată gradului investiţional”, a transmis oficialul.
Acesta a reamintit calendarul următoarelor evaluări:
-
Fitch Ratings – iulie;
-
Moody’s – august;
-
S&P – octombrie.
„În condiţiile unei înrăutăţiri vizibile a situaţiei, oricare dintre agenţii poate convoca ad-hoc comitetul de rating, care ar putea lua o decizie cu consecinţe extrem de grave pentru România”, a avertizat Nazare.
Ministrul interimar al Finanțelor spune că prioritatea Guvernului este revenirea la o perspectivă stabilă pentru ratingul României.
„Este important să păstrăm această direcţie şi să continuăm politicile care au început să redea încrederea partenerilor externi şi a pieţelor financiare”, a afirmat Alexandru Nazare.
„România are nevoie de stabilitate, consecvenţă şi credibilitate. Acestea sunt condiţiile pentru a continua dezvoltarea şi pentru a proteja costurile de finanţare ale ţării în anii următori”, a transmis ministrul.






