Acasă Știri externe Rusia riscă o revoluție din cauza problemelor economice, avertizează un lider comunist

Rusia riscă o revoluție din cauza problemelor economice, avertizează un lider comunist

0



Liderul veteran al Partidului Comunist din Rusia, Ghenadi Ziuganov, a avertizat Parlamentul că economia șubredă a țării riscă să alimenteze o revoluție de tipul celei din 1917 și că guvernul trebuie să ia urgent măsuri.

Ghenadi Ziuganov, în vârstă de 81 de ani, a lansat acest avertisment într-o ședință plenară a Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului, înaintea alegerilor parlamentare programate în septembrie, potrivit unei înregistrări a discursului său, publicată pe site-ul oficial al Dumei, scrie Mediafax.

Critici la adresa guvernului

„Facem tot ce putem pentru a-l sprijini pe Putin, strategia și politicile sale, dar dumneavoastră (guvernul – n.r.) nu ascultați”, a spus el marți. Declarațiile au stârnit unele aplauze și au fost ascultate cu atenție de Viaceslav Volodin, președintele Dumei și un aliat apropiat al lui Putin, relatează Reuters.

Ziuganov a spus că o recentă ședință de guvern convocată de Putin a fost cea mai sumbră din ultimul timp.

„Dacă voi (guvernul – n.r.) nu adoptați urgent măsuri financiare, economice și de altă natură, până în toamnă ne așteaptă o repetare a ceea ce s-a întâmplat în 1917. Nu avem dreptul să repetăm asta. Să luăm niște decizii”, a adăugat Ziuganov.

Deși a fost lansat acest avertisment, în Rusia nu sunt, deocamdată, semne de proteste sau tensiuni sociale majore, pe fondul cenzurii stricte, al interzicerii manifestațiilor, al pedepselor dure pentru opozanți și al influenței tot mai mari a Serviciului Federal de Securitate, principalul succesor al KGB-ului sovietic.

Context politic și istoric

Deși partidul lui Ziuganov, al doilea ca mărime în Parlament, este principalul succesor al Partidului Comunist sovietic, acesta îl susține de ani de zile pe Vladimir Putin și politicile sale, criticând doar moderat partidul de guvernământ Rusia Unită.

Revoluția din 1917 a dus la căderea monarhiei ruse, bolșevicii preluând puterea și deschizând drumul formării Uniunii Sovietice, care s-a prăbușit în 1991.

Putin, aflat la putere ca președinte sau prim-ministru din 1999, a promis în mod repetat stabilitate și a vorbit despre caracterul distructiv al revoluțiilor. Săptămâna trecută, el și-a mustrat oficialii de rang înalt după ce economia s-a contractat cu 1,8% în primele două luni ale anului și le-a cerut să vină cu noi măsuri pentru a stimula creșterea economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.