Acasă Actualitate LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii...

LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii petroliere ruse

0


Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii petroliere ruse. Explozii și incendii au fost raportate în Crimeea ocupată, inclusiv la un depozit de petrol din Sevastopol, dar și în regiuni din interiorul Rusiei, precum Samara sau Krasnodar. Aceste operațiuni urmăresc reducerea veniturilor Moscovei din energie, esențiale pentru finanțarea războiului.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 19 aprilie, ora 03.30 – Zelenski susține că are informații conform cărora Rusia va atrage încă o țară europeană în războiul din Ucraina

Ucraina crede că Rusia face pregătiri care arată că va încerca din nou să-şi implice aliatul, Republica Belarus, în războiul ucraineano-rus, care durează deja de patru ani, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe aplicaţia de mesagerie Telegram, ca răspuns la ceea ce a numit a fi un raport al serviciilor de informaţii difuzat de comandantul suprem al Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, potrivit Reuters, informează Mediafax.

Rusia își construiește infrastructură în Belarus

„Conform serviciilor de informaţii, construcţia de drumuri în zonele care duc spre Ucraina şi stabilirea de poziţii de artilerie au loc în zona de frontieră belarusă”, a scris Zelenski, care a adăugat: „Credem că Rusia va încerca din nou să implice Belarus în războiul său”.

Zelenski a declarat că Ucraina a emis instrucţiuni pentru a avertiza conducerea belarusă cu privire la „disponibilitatea Ucrainei de a-şi apăra teritoriul şi independenţa”. De asemenea, şeful statului ucrainean a mai apreciat că informaţiile arată că Rusia „încearcă… să efectueze o regrupare a forţelor, cel mai probabil pentru a compensa o lipsă de personal”.

Continuarea aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.