Fostul ministru al Sănătății și actual europarlamentar, Vlad Voiculescu, propune o abordare alternativă pentru gestionarea datoriei pe care România o are către compania farmaceutică Pfizer. În locul unei plăți integrale în bani, acesta sugerează negocierea unui acord prin care o parte din sumă să fie convertită în beneficii concrete pentru pacienți și sistemul de sănătate.
Propunerea vine în contextul presiunilor financiare generate de această datorie și al nevoii de modernizare a sistemului medical, Voiculescu susținând că România ar putea transforma o obligație bugetară majoră într-o oportunitate pentru acces mai rapid la tratamente, investiții și reforme reale în sănătate.
Acces mai rapid la tratamente inovatoare
„Domnul Rogobete ar trebui să propună Pfizer un acord care transformă banii datorați în beneficii reale pentru pacienți”, a declarat Voiculescu, care a prezentat trei direcții principale de negociere, potrivit Mediafax.
El a detaliat prima variantă ca fiind legată de accesul mai rapid la tratamente inovatoare.
„România are una dintre cele mai lente proceduri de rambursare din UE. Pacienții români așteaptă ani pentru terapii disponibile în luni în alte țări.
O parte din datorie poate deveni medicamente oncologice, terapii pentru boli rare, tratamente de ultimă generație furnizate de Pfizer la prețuri preferențiale sau la cost, în contul sumei datorate”.
Investiții în sistemul medical
A doua direcție vizează investițiile în infrastructura și resursa umană din sănătate.
„Studii clinice, formare de personal, infrastructură de diagnostic. Brazilia are un astfel de model care funcționează (programul Parteneriatelor de Dezvoltare Productivă, prin care companii farmaceutice au transferat tehnologie către laboratoarele publice în schimbul unor garanții de achiziție)”.
Model internațional de conversie a datoriilor
A treia opțiune descrisă de acesta este un mecanism inspirat din programe internaționale de conversie a datoriilor.
„Un mecanism de tipul Debt2Health. Global Fund face asta, în general cu datorii între state transformate în produse medicale necesare și investiții în sănătate”, a explicat el.
„Un mecanism cu verificare independentă e important, nu atât pentru că ne-ar trage cineva pe sfoară, ci pentru a ne asigura că un alt guvern sau ministru nu va mai face ce a făcut domnul ministru Rafila (să informeze premierul și să constate că a trecut termenul – va trebui să plătim sute de milioane de euro în plus)”, a afirmat Voiculescu.
Presiunea costurilor și soluții financiare
În ceea ce privește componenta financiară, acesta susține că este esențială oprirea acumulării costurilor.
„Ministrul Rogobete ar trebui să obțină – cel puțin și cu aplicare imediată – oprirea dobânzilor și eșalonare. Componenta financiară clasică, dar esențială, fiecare zi de întârziere costă 100-150.000 euro. Fiecare zi!”, a mai spus fostul ministru.
Ce ar avea de câștigat Pfizer
Referitor la poziția companiei farmaceutice, Vlad Voiculescu a susținut că există argumente comerciale pentru o eventuală înțelegere.
„Pfizer nu este o organizație caritabilă. Dimpotrivă. Dar compania are motive comerciale reale de a negocia și există și precedent”, a afirmat el.
„Executarea forțată a unei hotărâri judecătorești de 600 de milioane de euro împotriva unui stat membru UE, într-un context post-pandemic, ar fi un dezastru reputațional. Pfizer are nevoie de piața europeană – și de cea românească – pentru medicamentele sale inovatoare, nu doar pentru vaccinuri”, a mai spus Voiculescu.
„România are 19 milioane de potențiali pacienți și un sistem de sănătate cu nevoi enorme de modernizare. Mai mult, Pfizer a demonstrat deja că este dispusă să facă concesii semnificative atunci când presiunea economică sau politică o impune.
Programul „An Accord for a Healthier World” oferă întregul portofoliu Pfizer la preț de cost pentru 45 de țări. Dacă Pfizer a fost dispusă să facă aceste concesii, nu există niciun motiv pentru care nu ar discuta cu România un acord care servește și interesele companiei.
O executare forțată a României, Poloniei și eventual Ungariei nu ar rămâne fără consecințe, nici în România, nici la Bruxelles”.
