Acasă Actualitate Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil...

Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital

0



O persoană în vârstă de 60 de ani din localitatea Ulmoasa, domiciliată într-o zonă cu acces dificil, a fost extrasă pentru a putea fi spitalizată cu sprijinul salvamontiştilor, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

„Apelul prin sistemul unic 112 a fost iniţiat de aparţinătorii unei persoane în vârstă de 60 de ani, care şi-a pierdut starea de conştienţă în timp ce se afla la domiciliu. Din cauza reliefului specific zonei, locuinţa victimei era situată într-un perimetru greu accesibil, lipsit de căi de acces pentru autospecialele de intervenţie (…) Având în vedere starea de inconştienţă a pacientului şi imposibilitatea ambulanţei de a ajunge până la poarta locuinţei, salvamontiştii au preluat misiunea de extracţie”, a precizat Dan Benga via Agerpres.

Conform sursei citate, persoana a fost imobilizată şi transportată cu ajutorul unei tărgi speciale UT 2000, iar salvamontiştii au efectuat un transport manual pe o distanţă de aproximativ 350 de metri prin teren accidentat, până la locul unde era staţionată ambulanţa cu un echipaj de prim ajutor al SAJ Maramureş

„Pacientul a fost predat în siguranţă echipajului medical pentru a fi transportat la unitatea spitalicească de primiri urgenţe în vederea investigaţiilor suplimentare. Această intervenţie subliniază importanţa colaborării inter-instituţionale în zonele montane şi submontane ale judeţului Maramureş, unde accesul dificil face ca expertiza şi echipamentul Salvamont să fie vitale pentru succesul misiunilor medicale”, a mai precizat Dan Benga.

Potrivit aceleiaşi surse, pacientul a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .