Acasă Sport Gabriela Ruse, învinsă de Paula Badosa în primul tur al turneului de...

Gabriela Ruse, învinsă de Paula Badosa în primul tur al turneului de la Austin

0



Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 2-6, 6-2, 7-5, marţi, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Austin (Texas), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.

Ruse (28 ani, 74 WTA) s-a înclinat după două ore şi 23 de minute, deşi a condus cu 5-3 în setul decisiv, dar a pierdut ultimele patru ghemuri, scrie Agerpres.

Românca a reuşit 3 aşi, dar a comis 7 duble greşeli, în timp ce Badosa (28 ani, 106 WTA) a 4 aşi şi 10 duble greşeli. Iberica şi-a creat 16 şanse de break, din care a fructificat 6, procentajul Gabrielei Ruse fiind mult mai bun (5/8).

Ruse rămâne cu o singură victorie în patru meciuri cu Badosa, reuşită în primul tur la Dubai, în 2022, cu 6-3, 5-7, 6-4. Badosa s-a mai impus turul al treilea la US Open în 2024, cu 4-6, 6-1, 7-6 (10/8), şi anul trecut în turul secund la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-4.

Gabriela Ruse s-a ales cu un cec de 1.250 de dolari şi un punct WTA.

Badosa va juca în optimi cu neozeelandeza Lulu Sun, care a eliminat-o pe principala favorită, americanca Emma Navarro, cu 6-4, 6-4.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în optimi după 6-3, 2-6, 6-3 cu argentinianca Solana Sierra, a treia favorită, iar următoarea sa adversară va fi mexicanca Renata Zarazua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .